Digital democracy

DESPRE „DEMOCRATIA DIGITALĂ”

Fundaţia pentru Dezvoltare Bazată pe Cunoaştere (FDBC) a lansat, sub drepturi rezervate, proiectul “Democraţia digitală”.

În ultimii ani, în societatea globală, în UE dar şi în România, activităţile electorale au parcurs un proces de scădere procesuală, de erodare prin dezarticulare şi dezintegrare, prin prezența scăzută la urne pentru votare, fiind schimbată conceptualitatea, conţinutul paradigmatic al votării, aliniamentele evolutive ale alegerilor având deja trenduri surprinzătoare pentru tradiţionalişti.

Este inadecvată liniştea colectivă cu care în România și în UE sunt acceptate stări post-electorale realizate prin procente reduse de prezență la vot, prin împăcarea cu sine a cetăţeanilor în faţa rezultatelor alegerilor considerate fatidic obiective, democratice.

Oamenii sunt învinşi de reguli convenţionale sfârşite într-un anume subiectivism în privinţa accesului şi luptei pentru putere a unora care vizează operaţionalizări manageriale cu ţara, cu patria, cu naţiunea, cu UE, cu cetăţenii de rând.

Aserţiunile de faţă sunt aplicaţii la cursul vieţii şi nevoia de renaştere a ştiinţelor, în context, a ştiinţei politice electorale din contemporaneitate în condițiile societății bazate pe cunoaștere.

Cât de obiective, reale, reprezentative, concludente, semnificative ş.a. au fost ultimele alegeri parlamentare?

Da: au fost şi sunt obiective, reale, reprezentative, legitime, concludente, semnificative ş.a.

Ca atare,“psihologia mulţimilor” în România este caracterizată de linişte, automulţumire, satisfacţie. Pe acest fond, acum ar fi normal, firesc să se întrevadă comuniuni de eforturi, coerenţe şi articulări acţionale cvasi-colective, angajamente pe viziuni, tactici şi obiective de avans societal convenţional favorabil.

Această faţetă a realităţii este observată astăzi în diferite țări din UE și din lume.

De dragul utilităţii convenţionale individuale, de grup sau colective, societatea europeană și cea globală parcurge lent o anume erodare în plan electoral, care se reflectă fizic în spaţiul imediat prin consecinţe în actele manageriale ale puterii instaurate, oricare ar fi ea.

Mai nou, puterea nu vine nici din dreapta, nici din stânga, ci mai degrabă dintr-un centru radical.

Câştigarea alegerilor este însuşită/ asumată în mediul societal contemporan din UE și din România drept „cunoaştere politică“.

Imprecizia şi incompletitudinea ce domină convenţionalitatea electorală europeană/ românească determină, în principal, următoarele consecinţe:

– se manifestă o linişte acţională în câmpul general al votării prin şi pentru cunoaştere politică;

– confuzia între „cunoaştere politică” şi „cunoaştere prin utilităţi” temperează soluţionarea problemelor dificile ale cursului vieţii sociale în UE și în ţară;

– alegătorii „se pierd”, „se cheltuie” în amănuntele utilităţilor;

– aspiranţii la putere devin mai ordonaţi şi mai neatacabili în raport cu gradul scăzut al cunoaşterii politice din mulţime;

– alegătorii, cetăţenii au numai de pierdut, din punctul de vedere al omului proprietar de viaţă, în contextul unei astfel de filosofii acţionale temporizatoare şi fals centrată pe subiecte electorale utilitariste, ce ar trebui, de fapt, să fie considerate doar consecinţe (rezultate) ale cunoaşterii politice esenţiale.

Privind concepţiile alegătorilor, constatăm inconsistenţa lor politică de ansamblu, sprijinirea pe „observaţie” şi pe sărăcia de “interes” pentru legi, principii, axiome, cerinţe moderne ş.a., care să ofere explicaţii la marile întrebări generate de cursul vieţii personale, la frontierele cunoaşterii ori recunoaşterii lor pentru avans sustenabil în viaţă.

Este de constatat existenţa unei puternice auto-organizări a candidaţilor.

Acest proces este dinamic şi nu atinge, nu deranjează, în nici o situaţie măcar, maniera cvasi-statică de manifestare a vieţii terne a electoratului.

Este de aşteptat să fie avansată teza că tot ceea ce se exprimă în vot este „organizare” sau „auto-organizare” spre un anume echilibru.

În contextul Proiectului de față, supus atenției pentru dezbateri, opinii, păreri contribuții ș.a., rezultă că a sosit vremea când este îndreptăţită atacarea semnificaţiei, a conţinutului noţiunii şi înţelesului de “echilibru” prin vot.

Percepţia curentă, convenţională a echilibrului este cea care se referă la „un bine”, „o linişte”, „o accepţiune”, respectiv la un dualism neantagonic, la un binom care într-un caz mai fericit ar putea fi caracterizat şi de simetrie.

O astfel de viziune este dăunătoare cursului vieţii. În fapt, auto-organizarea reprezintă chiar echilibrul formal, liniştea statică, nu neaparat cea de conţinut în spaţiu şi în timp.

Organizarea electoratului însă, reprezintă intervenţia asupra auto-organizării. Organizarea poate fi un caz particular acceptat al auto-organizării, drept coincidenţă structurală, conceptuală şi de conţinut.

Auto-cataliza, auto-inhibarea, difuzia, osmoza ş.a. realizează ocurenţa spaţială şi temporală a structurilor din procesele electorale, iar perturbările, efectele evolutive sinusoidale şi neliniaritatea din inerţie înseamnă manifestarea tendinţelor de reîntoarcere la stările auto-organizate (la echilibru).

Succesele electorale raportate în cunoaşterea politică în domeniu, până în prezent, sunt adesea doar reflexii. Totul porneşte de la modele şi legi cunoscute pentru vot, pentru câştigarea puterii.

Şi totuşi, ceva se întâmplă. Cunoaşterea politică electorală viitoare va fi formativă, de ruptură, dinamică, bazată profund pe cunoaștere.

Eliminarea sau apelul mai temperat la observaţia electorală clasică înseamnă debarasarea sau debranşarea de la munca subiectivă.

Actualmente, efectele organizării cauzale sunt folosite ca mediu de atragere a voturilor. O debarasare de subiectiv înseamnă căutarea efectelor organizării non-cauzale, care sunt mai puternice ca aplicaţie şi pot asigura pătrunderea în corpusul conceptual şi fizic al cunoaşterii politice, ceea ce ar însemna accesul în ordinea puternică a procesului electoral.

În fapt, este vorba de conectarea observaţiei electorale la “non-observaţia electorală”.

Alegătorul este adesea cvasi-incapabil de a elimina părţile din viziunea şi experienţele sale. Ansamblul universal constă astfel, în viziune electorală, din părţi.

Totuşi, actualmente este posibil să se întrezărească ideea că în alegerile care s-au petrecut în UE și România pericolul cel mai ridicat îl reprezintă, din perspectiva dezvoltării bazate pe cunoaștere, stabilitatea formală, convențională în situații de nerealizări, neîmpliniri.

Alegătorilor, cetăţenilor, respectiv căutătorilor de cunoştinţe de cunoaştere politică le lipseşte puterea generală de a dezechilibra, de a produce dezechilibrarea prin nouă cunoaștere.

Dezechilibrarea devine esenţială în câmpul cunoaşterii politice, deoarece este necesară spargerea învelişurilor, a graniţelor, crearea de nişe, interstiţii ş.a. pentru a avansa pe aliniamente noi de sustenabilitate.

Puterea de a dezechilibra înseamnă, procedural şi instrumental, ocazia atacării a ceea ce este convenţional „rău”.

„Răul”, în accepţiunea de faţă este stagnarea, respectiv pericolul de saturare/ autosaturare politică.

De aceea, se resimte vizibil nevoia unui management al dezechilibrării politice.

Distrugerea completitudinii, ca un atac asupra “răului”, reprezintă încercarea înalt rezolutivă, conştientizată a comunităţii de a invoca elementele reale de cunoaştere aflate (cantonate) în conţinutul şi parcursul vieţii, aşezate acum într-o „linişte echilibrată“, la umbra unui succes electoral pe scena politică românească ori europeană.

Pe de altă parte, persistă incapacitatea autohtonă faţă de reversibilitate.

Nimic din ceea ce a trecut nu este reversibil. Totul este nereversibil, ireversibil.

În context, ştiinţa politică avansează ireversibil. În contemporaneitate, în lumea alegătorilor se manifestă o falsă reuşită de tip incursiune în ireversibilitate.

Ajungerea la limita stagnării (prin redescoperirea de noi principii, teoreme, axiome de vieţuire politică ş.a.) este abil neînfăţişată, prin falsa impresie că, de exemplu, globalizarea este un proces continuu, care are în conţinutul său, ca parte distinctă, trecutul inovativ.

Nu mai putem accepta recunoaşterea că „încă nu s-a descoperit un anume ceva” pe care un votant îl are notat în agendă.

Noţiunea de viaţă politică imperfectă este necesar a fi într-un fel sau altul, recunoscută. Situaţiile rele dintr-o ţară coexistă cu cele bune, iar viaţa într-o astfel de situaţie este afectată, deci este imperfectă.

Viaţa politică perfectă este doar o convenţie, viaţa politică imperfectă este o experienţă, un rezultat real al auto-organizării.

Într-o astfel de situaţie, nevoia de renaştere a ştiinţelor politice într-un cadru al Democraţiei digitalizate este imperativă, covârşitoare.

Renaşterea managementului electoral se situează pe prim-planul acţional restructurativ. Este nevoie de un nou management electoral, cu principii colectate din arealul de peste frontierele actuale ale cunoaşterii politice.

Neîndoielnic, orice fel de acţiune ar putea sugera anumite reguli, care într-o viziune largă, obiectivată ar trebui însă să fie deschise, fără forţă normativă puternică, doar real indicative, spre a facilita drumurile prin dezechilibrare politică spre ţelurile ce trebuie atinse, spre noua cunoaştere.

Să privim următoarea realitate: o parte însemnată din mulţimea de cetăţeni nu s-a prezentat într-o sesiune electorală pentru exprimarea votului. Sunt oamenii cu vârste cuprise între 18 şi 30-35 de ani. Aceştia ignoră acțiunile candidaţilor care organizează întâlniri electorale în săli din oraşe, în cămine culturale săteşti, în locuri publice etc. Li se pare degradant să primescă drept cadouri găleţi, mopuri, pixuri, bere, mititei ş.a. Se ruşinează când aud din partea candidaţilor diferite discursuri plate, banale, promisiuni, vorbirea lor fiind incoerentă, într-o subculturalitate vizibilă ș.a.

Ei, aceşti nevotanţi, rămân în lumea lor digitală. De aceea, votul general şi alegerile fără participarea lor nu au legitimitate, valoare, semnificaţie, concludenţă ş.a.

Democraţia digitală inlocuieşte rapid, pe nesimţite eventuala manipulare electorală.

Cu toate acestea, realitatea confirmă că regăsim la clasa politică prezentă inabilitatea de a accepta Democraţia digitală, nu din rea credinţă ci din necunoaştere.

Aşadar:

• Fiecare etapă de dezvoltare a societăţii tinde să genereze o nouă formă de guvernare care reflectă schimbările în relaţiile sociale dintre cetăţeni şi guvern.
• Este necesar mereu, prin cunoaștere avansată un nou sistem democratic de guvernare actualizată.
• Mecanismul decizional aferent unui nou sistem democratic bazat pe cunoaștere se va configura pe o formă de auto-echilibrare a guvernanţei statale prin feedback-uri inventive/ inovative.
• Avem nevoie de soluţii manageriale guvernamentale obiective, golite de excesiva unilateralitate tradiţională. Într-o ţară modernă dreptul de luare a deciziilor nu aparţine nimănui în mod individual, ci numai decidentului colectiv, ca produs comun din cât mai multe posibile puncte de vedere diferite, din cunoaștere mai multă.
• Trebuie căutat compromisul pentru orice soluţie care să se potrivească intereselor şi părţilor implicate. 
• Guvernarea democratică prin cunoaștere avansată trebuie să fie imparţială şi flexibilă.
• Trebuie blocate deciziile dezechilibrate.
• Coaliţiile nu sunt soluții pentru perioade lungi de timp. Ele sunt cedări, paleative la obiectivismul democraţiei.
• Coaliţia de conducere ar trebui să fie la fel de tolerantă pentru opoziţie ca şi cu puterea, atentă la priorităţi şi să determine alinierea forţelor.
• Trebuie combinată continuitatea şi experienţa cu viziunile politice proaspete.
• Democraţia digitală este sistemul inventiv/ inovativ capabil să genereze o revoluţie democratică a guvernării.

• Proiectul „Democraţia digitală” este cel despre care nu se va mai vorbi curând ca despre ceva nou, întrucat „digitalizatrea democraţiei” şi/sau „democraţia digitalizată” vor deveni obisnuinţe, lucruri şi locuri comune obiectivate, eficiente şi sustenabile în colectivităţile umane din câmpul global existenţial.