Cadrul pentru „resurse naturale”, „resurse” şi „rezerve” minerale/ energetice
Definiţia clasică a resurselor naturale, inclusiv energetice, arată că acestea sunt substanţele de intrare directă în economie, respectiv materiile prime pentru producţia industrială.
Resursele naturale regenerabile sunt cele care se reproduc prin refacere cvasi-continuă, chiar sub acţiunea transformărilor determinate de om (de exemplu, resursele de pescuit sau cele forestiere)
Creşterea volumului de resurse regenerabile şi rata de descreştere
sub acţiuni de transformare productivă
Np = număr de elemente de resurse (populaţie);
Rc= rata de creştere (descreştere); t = timp
(Sursa: I.I.G-D. –, 2010)
Se apreciază că orice resursă naturală regenerabilă, de orice tip, poate fi considerată element de populaţie.
Dacă acest element nu este afectat de consum, el contribuie la creşterea în timp a populaţiei respective în valoare absolută când apare sub-popularea sau supra-popularea.
Sustenabilitatea dimensională a populaţiei (a resursei naturale) se atinge la maximum (Rp max), între (Npmin) şi (Npmax).
Rata negativă, înfăţişând sub-popularea, semnifică afectarea prin dispariţie a tipului sau speciei de resursă naturală regenerabilă.
O astfel de restricţie nu se întâlneşte însă la resursele non-biologice, precum cele solare sau hidroelectrice.
Resursele naturale epuizabile sunt cele neregenerabile, precum hidrocarburile, zăcămintele de fier, rocile ornamentale ş.a.
Timpul extrem de îndelungat de derulare a proceselor geologice de formare a unor astfel de resurse nu oferă grad de operabilitate sau operaţionalizare la momentul convenţional prezent a resurselor exploatate.
Acestea, odată extrase se consideră epuizate definitiv.
Suficienţa acumulării, în cazul resurselor naturale minerale, reprezintă diferenţele dimensionale şi calitative evidenţiate între zăcământul conturat şi roca înconjurătoare.
În literatura de specialitate (Jonathan E. Snow, 2000) este relatat „paradoxul diamant-apă”.
Se arată că diamantul are numeroase utilizări industriale, îndeosebi în procesele abrazive, însă pentru om, acesta nu reprezintă cerinţă şi necesitate mai mare decât apa, care este esenţială ca resursă naturală pentru menţinerea vieţii.
Paradoxul rezidă din faptul că apa, în rândul resurselor, este extrem de ieftină în comparaţie cu preţul diamantului.
Aerul, – ca resursă naturală se regăseşte sub aceeaşi clasă de incidenţă ca şi apa.
Potrivit Institute of Materials, Minerals and Mining (Marea Britanie, 2002) definiţiile pentru „rezerve” şi „resurse” înfăţişează „potenţialul mineral”, urmărit de cei ce exploatează şi valorifică resursele naturale.
Rezerva minerală este acea parte din acumularea de resursă minerală pentru care studiile tehnice şi economice demonstrează că este justificată extracţia, într-un interval de timp şi în condiţii economice specifice, bine determinate.
Rezerva minerală conturată (probată) este acea parte din acumularea de resursă minerală pentru care detaliile tehnice şi economice obţinute prin studii amănunţite arată că extracţia este sigur justificată, în condiţii tehnice şi economice specifice, date.
Rezerva minerală probabilă este acea parte din resursa minerală măsurată, însă doar indicată ca fiind justificată, cu suficienţă extracţia şi valorificarea, în condiţii tehnice şi economice specifice, date.
Resursa minerală este cantitatea sau volumul de rocă ori mineralizaţie, sau alt material din masiv, cu un anumit grad intrinsec de interes economic, cu caracteristici apropiate sau limite apropiate ale proprietăţilor şi conţinutului de util, având un anumit grad specific de cunoaştere.
Resursa minerală conturată (măsurată) este acea porţiune din resursa minerală pentru care cantitatea sau volumul este calculat în mod relevant, cu grad înalt de certitudine în urma operaţiilor de explorare (prin tranşee, foraje, lucrări miniere, ş.a.)
Resursa minerală indicată este acea parte din resursa minerală pentru care cantitatea şi calitatea este doar estimată, cu un grad scăzut de certitudine.
Potenţialul mineral descrie masivul de roci sau o mineralizaţie într-o arie, iar evidenţierile respective sugerează rezultatele operaţiunilor de investigare mai accentuată.
Potenţialul nu exprimă clar cantitatea, volumul sau gradul de cunoaştere a acumulării de substanţă minerală utilă.
Definiţiile de mai sus nu sunt exclusive.
Fiecare ţară, regiune, zonă ş.a., este posibil să concretizeze clasificări proprii, care să devină premise pentru acţiunile investiţionale.
Omologarea resurselor/ rezervelor de tip energetice
Recurgerea la sistematizare se impune pentru contracararea disfuncţiilor reglementative ce pot să apară în procesul de elaborare, aprobare şi aplicare a cadrului normativ pentru domeniul resurselor naturale energetice.
Într-o astfel de situaţie se obţine un grad sporit de obiectivare normativă şi decizională în identificarea, administrarea, respectiv exploatarea şi valorificarea resurselor naturale energetice atât în regim onshore cât și offshore.
Elementele sistematizării, propuse pentru domeniul resurselor naturale din România, ca recomandări, în principal, se referă la următoarele:
- definiţiile pentru termenii „resursă” şi „rezervă” trebuie emise de către o persoană juridică, având competenţe în domeniu (de exemplu, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale – ANRM, care este calificată, având rol, atribuţii şi răspunderi profesionale specifice şi care are sarcini reglementative sau auto-reglementative pentru domeniu).
În procesul de emitere a definiţiilor şi acceptarea lor în teoria şi practica exploatării şi valorificării resurselor naturale, ANRM trebuie să conlucreze informaţional, pentru fundamentări largi, obiective cu alte diferite asociaţii şi instituţii profesionale (societăţi ale geologilor şi preparatorilor, asociaţii geologico-miniere, institute de geologie, de cercetare ştiinţifică, universităţi, ş.a).
De exemplu, în Marea Britanie reglementatorii în domeniu trebuie să aibă cel puţin 5 ani de experienţă în privinţa estimării, evaluării şi omologării resurselor şi rezervelor de substanţe minerale utile;
2. definiţiile elaborate şi acceptate pentru resurse/rezerve trebuie să aibă grad corespunzător de generalitate în aplicare şi să nu fie în contradicţie de conţinut cu celelalte elemente reglementative, complementare sau adiacente domeniului resurselor naturale.
Este fundamental important ca reglementările de tip „definiţie” să se regăsească pe clase/categorii de substanţe utile din sistemul de resurse naturale (pentru substanţele solide, minerale, lichide, gazoase).
3. orice omologare de rezerve ce pot intra sub incidenţa preocupărilor productiv-economice ale firmelor, companiilor ş.a. trebuie derulată si finalizată sub orientarea şi semnătura ANRM.
Calificarea şi competenţa celui ce semnează actele omologării sunt obligatorii.
Se evită astfel ingerinţele de altă natură (de tip conjunctural) în actul omologării şi se elimină subiectivismul din procesul de recunoaştere reală a acumulării de rezervă energetică exploatabilă.
Datele de prospectare-explorare pentru o rezervă energetică supusă exploatării se pot depune la bursă (Stock Exchange), în portofoliul firmei listate şi, ca atare, este posibilă evitarea afectării intereselor financiare şi de proprietate a companiilor respective, prin exprimarea realităţii din teren.
Totodată:
- Documentaţia de omologare a resurselor /rezervelor trebuie să cuprindă în întregimea sa datele complete de natură geologică, metodele de cercetare folosite, parametrii, rezultatele obţinute şi asumarea răspunderii că acestea sunt folosite distinct la omologare.
- Sistemul de unităţi de măsură trebuie să fie cel internaţional (SI), în caz alternativ fiind obligatorie echivalarea (transformarea) clar evidenţiată în documentaţie;
- Se dovedeşte a fi de maximă importanţă distincţia clară între volum şi masă la estimarea existenţei substanţei minerale-naturale utile în zonă (în masiv), (onshore/ offsore) şi estimarea mineralelor (substanţelor) extractibile şi vandabile care pot fi obţinute din zona/ masivul respectiv.
- Omologarea rezervei minerale/ energetice conturate (probată) se face pe baza unui studiu complet de fezabilitate, în asociere cu datele de experienţă operaţională curentă în domeniu.
În accepţiune modernă, studiul de fezabilitate este definit ca fiind lucrarea cuprinzând totalitatea aspectelor proiectului de resursă/rezervă, rezultate din determinarea factorilor: 1) geologici; 2) minieri; 3) metalurgici; 4) infrastructurali; 5) de mediu; 6) legislativi; 7) comerciali, – redaţi suficient de detaliaţi. Aceştia, contribuie efectiv la fundamentarea deciziei de aplicare a proiectului de exploatare şi valorificare.
Omologarea rezervelor energetice onshore/ offshore posibile se poate baza pe studiul economic şi pe programul productiv-economic, aferente acumulării, nefiind necesare detalii sau sublinieri referitoare la fezabilitatea exactă.
O rezervă energetică, în fapt, conturată (probată, confirmată) nu poate fi recunoscută dacă obiectul (obiectivul) studiului de fezabilitate nu este clar definit, pentru a garanta scopul respectiv.
În caz similar, prin nedefinirea semnificativă a obiectului (obiectivului) studiului de fezabilitate, este posibil – prin extensie, – ca resursa minerală măsurată (conturată) să treacă în categoria rezervelor minerale probabile.
Între confirmat şi probabil există distincţie.
Cuantificarea diferenţelor rezultă din combinaţia criteriilor geologice şi economice şi, frecvent, cel ce are sarcina omologării, în mod practic poate emite, la limita analizei, judecăţi privind categoria adoptată.
Se constată încă dependenţa de practică a limitelor de încredere pentru procesul de omologare, respectiv pentru definirea cât mai exactă a rezervelor şi resurselor.
Întotdeauna se manifestă o anumită corespondenţă între: 1) rezerva minerală conturată (probată, confirmată), şi 2) resursa minerală conturată (măsurată).
În acelaşi cadru, corespondenţa se manifestă între 3) rezerva minerală probabilă şi 4) resursa minerală indicată (preliminar identificată): este necesară demonstrarea clară a eficienţei economice şi a exploatabilităţii în definirea rezervelor.
Acest aspect, în schimb nu este strict necesar în cazul examinării, respectiv definirii resurselor.
În diferite situaţii, elaboratorii de programe de exploatare şi valorificare pot renunţa la anumite părţi din zona aferentă acumulării de substanţe utile regăsită în rezerve, acestea fiind trecute în domeniul resurselor (resursei).
În egală măsură, este posibil ca „părţi din resursă” să revină masivului, aşa precum „părţi din masiv” pot intra în categoria resurselor.
În esenţă, se observă o cvasi-continuitate a procesului de intensificare a valorificării „continue”, spre „total” a masivului, ca parte a mediului înconjurător, – prin „naşterea” de noi substanţe utile exploatabile şi vandabile.
Se au în vedere:
- Permisul sau permisibilitatea legală a exploatării onshore/ offshore trebuie să parvină de la autorităţi competente, cu atribuţii distincte în domeniu.
- În procesul omologării este posibil să se apeleze şi la „alte tehnici de explorare” decât cele direct analizabile.
De exemplu, măsurările geofizice onshore/ offshore sau metodele cu senzori se întâlnesc frecvent în procesul complex de omologare, fiind considerate mijloace (căi) indirecte, de sprijin pentru estimări – evaluări.
Este posibil ca în viitor, pe măsura atingerii unor performanţe tehnologice specifice înalte, prin progres tehnic şi măsuri innovative, părţile amintite să poată reveni la categoria rezervelor, în cazul în care se dovedeşte exploatabilitatea lor.
Procesul de schimbare a categoriilor unor părţi de masiv, resurse şi rezerve în raport cu
progresul tehnologic şi măsurile innovative de determinare
a exploatabilităţii resursei energetice utile
I, II, III, IV = părţi
(Sursa: I.I.G-D. –, 2010)
Nu este recomandabilă circumstanţa justificării exclusive a omologării doar prin mijloace indirecte, fiind necesare şi probe fizice directe privind prezenţa substanțelor energetice.
Totodată, se avansează propunerea de restrângere a utilizării termenului (noţiunii) de zăcământ în industria extractivă.
Cel mult, noţiunea de zăcământ ar pute fi utilizată doar adiţional, în procesul de estimare a resurselor/ rezervelor onshore/ offshore.
În acelaşi context, dacă este necesară folosirea unor termeni sau noţiuni suplimentare/complementare definiţiilor enunţate pentru resursă/rezervă, aceştia trebuie să fie clar enunţaţi în raportul de omologare.
Pentru exemplificare, se arată că expresia „rezervă minieră”, folosită în procesul de exploatare, trebuie să se regăsească în conţinutul implicit al noţiunii de „rezervă conturată confirmată”.
Clasificarea – cadru internaţională a rezervelor/ resurselor şi reevaluarea potenţialului natural energetic al României în regim onshore/ offshore
Bazele economice ale sistemului de resurse naturale energetice onshore/ offshore în România sunt strâns legate de cadrul internaţional al clasificării rezervelor/resurselor.
Principala funcţie a clasificării-cadru este asigurarea menţinerii şi folosirii în plan naţional a unor termeni şi definiţii care, concomitent au şi valenţe de comparabilitate cu termeni şi definiţii menţinute şi folosite în areale naţionale diferite, de la ţară la ţară.
Necesitatea abordării unui cadru internaţional pentru rezerve/resurse este justificată de cel puţin trei aliniamente operaţionale, practice:
- cunoaşterea comparabilă şi unitară, teoretică şi practică a volumului şi calităţii rezervelor/resurselor onshore/ offshore;
- facilitarea comunicării specifice în plan naţional şi internaţional;
- atragerea de investiţii în sfera resurselor naţionale, în particular în domeniul produselor utile minerale şi combustibile în regim onshore/ offshore.
În fond, o clasificare cvasi-unitară reprezintă baza reevaluării zăcămintelor onshore/ offshore, îndeosebi în România şi ţările ce-şi formează economiile de piaţă, luând în considerare criteriile funcţionale validate în sistemul economic respectiv.
Ca atare, se consideră actuală şi utilă elaborarea unei structuri-cadru de evaluare a zăcămintelor onshore/ offshore, care să fie aplicabilă fiecărei ţări şi să servească estimărilor practice pe plan internaţional.
Un astfel de demers intră sub incidenţa a două formule procedurale:
- Posibilitatea adoptării unui sistem-cadru supranaţional. În această variantă se pot crea premisele armonizării sistemelor de clasificare aflate în uz în diferite ţări.
Funcţionalitatea şi reflexiile termenilor folosiţi în fiecare ţară şi variabilitatea definiţiilor ajung în noul sistem armonizat la un posibil numitor comun, explicativ şi comportamental:
2. Posibilitatea de a trece la înlocuirea termenilor şi definiţiilor ce se practică în plan naţional, în fiecare ţară, cu un ansamblu de termeni şi definiţii noi, de factură internaţională.
Dificultăţile de abordare a oricărei variante din cele enunţate mai sus se referă, în principal, la următoarele:
– tendinţele de supra-naţionalizare a clasificării pot afecta strategiile operaţionale specifice din diferite ţări intrate sub incidenţa procesului de aliniere la o nouă clasificare;
– conservatorismul acţiunii productiv-economice naţionale, eludând trans-naţionalitatea şi globalizarea, induc rezistenţe la schimbări în privinţa clasificării, reclasificării sau reevaluării resurselor;
– reevaluarea zăcămintelor onshore/ offshore, în spiritul noii clasificări, conduce întotdeauna la diminuarea cantitativă (deci a potenţialului) de rezerve/resurse;
– în fiecare ţară, o anumită clasificare a determinat notorietate în adjudecarea şi folosirea unor termeni şi definiţii ce vizează evaluarea resurselor naturale energetice, respectiv minerale, care se dovedesc dificili a fi eliminaţi, eradicaţi, respectiv înlocuiţi cu alţi termeni şi noi definiţii.
Începând cu anul 1979, în cadrul ONU, s-a declanşat activitatea de elaborare a noii clasificări-cadru.
În continuare, CEE-ONU, la propunerea Guvernului Germaniei în 1991, în baza unei tentative de proiect pentru o nouă clasificare întocmită de Institutul Federal de Geoştiinţe şi Resurse Naturale a înfiinţat Grupul de Lucru pentru Cărbune, cu sarcina de a particulariza un prim exemplu din structura cadru generală.
Consiliul Institutelor Minere şi Metalurgice şi Institutul de Mine şi Metalurgie din Marea Britanie s-au raliat cu echipe speciale de studiu la activitatea de elaborare a noii clasificări-cadru.
Până în anul 1996 alte 40 de ţări au formulat observaţii şi propuneri asupra noii clasificări cadru.
Necesitatea clasificării-cadru rezultă din cerinţa-obiectiv de soluţionare a gamei de terminologie, folosită de o largă familie de factori, implicaţi în activităţile productiv-economice şi financiare din domeniul exploatării şi valorificării resurselor naturale, precum geologi, ingineri mineri, investitori, bănci, acţionari, planificatori, respectiv elaboratori de strategii şi tactici operaţionale.
Clasificarea-cadru devine astfel, locaţia structurală integrată a clasificărilor naţionale, fiind facilitată corespondenţa între termeni şi interpretări, generând fluxuri noi de comunicare naţională şi internaţională în domeniu.
Sistemul clasificării-cadru poate fi particularizat (divizat sau sub-divizat) pe ţări, substanţe sau resurse-rezerve de interes pentru entităţi investitoare.
Organismele internaţionale care acţionează deja la scară mondială, globală (Consiliul Mondial al Energiei, Agenţia Internaţională pentru Energie, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială ş.a.) au posibilitatea instrumentală de evaluare, îndeosebi strategică, a resurselor/rezervelor şi a cerinţelor acţionale (de dezvoltare) în domeniu.
Versiunea definitivă a cadrului internaţional al ONU pentru clasificarea rezervelor/resurselor a fost adoptată printr-o decizie în reuniunea Grupului de lucru a Echipei Speciale a ONU, care a avut loc Geneva în 4-6 noiembrie 1996.
Elemente operaţionale fundamentale oferite de clasificarea-cadru a ONU privind rezervele/resursele
În context, clasificarea-cadru poate furniza date, informaţii şi elemente esenţiale pentru fundamentarea deciziilor privind exploatarea şi valorificarea resurselor energetice onshore/ offshore, ca părţi componente ale sistemului general de resurse naturale.
În principal, se obţin trei aliniamente de aprecieri:
- date şi informaţii specifice referitoare la faza de evaluare geologică (G);
- despre evaluarea fezabilităţii (F);
- asupra gradului de viabilitate economică (E).
Aliniamentele referenţiale apreciere a resurselor/rezervelor de substanţe minerale şi combustibili onshore/ offshore
(i* c)=interacţiuni şi condiţionări
(Sursa: I.I.G-D. –, 2010)
Evaluarea geologică indică resursele/rezervele în raport cu gradul de certitudine geologică a existenţei acumulărilor naturale respective.
Evaluarea fezabilităţii înfăţişează detalii referitoare la credibilitatea economico-financiară a exploatării resurselor/ rezervelor onshore/ offshore pe fiecare nivel de cunoaştere geologică a acestora.
Sunt asumate expresii, respectiv definiţii specifice, şi anume:
- Evaluarea geologică. Aceasta reprezintă fazele de deducere a credibilităţii existenţei acumulărilor de resurse/rezerve onshore/ offshore, bazată pe anumite grade de cunoaştere.
Se disting un număr de patru faze principale:
a1) recunoaşterea geologică;
a2) prospectarea geologică;
a3) explorarea generală şi
a4) explorarea de detaliu.
Evaluarea geologică se realizează şi se exprimă cu ajutorul studiului geologic.
Acesta reprezintă o evaluare iniţială a viabilităţii economice.
Sunt reţinute valori-semnal singulare, referitoare la conţinutul de substanţă utilă, date despre întinderea şi adâncimea la care este situată acumularea.
Sunt expuse niveluri estimative ale costului de exploatare, în termeni comparativi cu alte cazuri similare sau apropiate de configuraţia şi conţinutul acumulării cercetate.
În studiul geologic nu se regăsesc detalii care să permită aprecieri certe privind nivelul viabilităţii economice.
În schimb, aproape întotdeauna, în cuprinsul studiului geologic se fundamentează şi se subliniază, indicativ, faptul că zăcământul prezintă interes economic intrinsec, adică poate fi considerat „potenţial economic”.
Fazele studiului, au drept obiectiv evidenţierea mineralizării (a mineralizaţiei) zăcământului, a cantităţii, calităţii şi continuităţii acestuia, ca parametri ce pot servi fundamentării deciziilor investiţionale.
Recunoaşterea (a1) sesizează la scară regională zonele onshore/ offshore cu potenţial mineral/ energetic puternic.
Cercetarea de recunoaştere se bazează pe rezultatele observaţiilor geologice regionale onshore/ offshore, studiul hărţilor geologice regionale, inspecţii preliminare pe teren, metode indirecte de observare, survolări, prezumţii şi extrapolări geologice.
Sunt localizate zonele onshore/ offshore mineralizate care justifică continuarea şi intensificarea cercetărilor.
Delimitările cantitative sunt orientative şi se bazează pe comparaţii referitoare la zăcăminte similare, păstrând un anumit ordin de mărime.
Prospectarea geologică (a2) este un proces de cercetare sistematică a unui zăcământ onshore/ offshore, pe zone promiţătoare.
Se identifică aflorimentele, se realizează cartografieri geologice şi se folosesc metode indirecte de cercetare, precum cele geofizice şi cele geochimice.
În procesul cercetării se execută tranşee, foraje, se colectează eşantioane, şi realizează estimări cantitative şi calitative.
Datele rezultate, pot astfel motiva continuarea cercetării prin faza superioară, respectiv prin explorare.
Explorarea generală (a3) reprezintă delimitarea iniţială a zăcământului onshore/ offshore identificat.
Se execută cartografierea de suprafaţă, eşantionarea în caroiaj, tranşee şi foraje din care se prelevează probe mineralogice de laborator.
Prin metode indirecte se elaborează interpolări ale datelor.
În această fază se determină principalele caracteristici geologice ale zăcământului onshore/ offshore, se înfăptuiesc evaluări dimensionale, de configuraţie, structură şi conţinuturi.
Datele obţinute au suficienţa necesară pentru a fi folosite în elaborarea studiului de prefezabilitate, în fundamentarea deciziilor şi în motivarea continuării cercetării prin explorarea detaliată.
Explorarea de detaliu (a4) realizează în formulă tridimensională delimitarea precisă a zăcământului onshore/ offshore cunoscut.
Este deja stabilit un grad ridicat de certitudine a cunoaşterii zăcământului onshore/ offshore, care serveşte elaborării studiului de fezabilitate.
2. Evaluarea fezabilităţii. Aceasta exprimă, cu anumite grade de certitudine, o anumită viabilitate economică a acumulării onshore/ offshore.
Se identifică patru faze principale: b1) studiul geologic; b2) studiul de prefezabilitate; b3) studiul de fezabilitate şi b4) raportul de exploatare
Succesiv, gradul de certitudine este în creştere de la fază la fază.
De exemplu, studiul geologic nu are ca obiect furnizarea unei aprecieri fiabile asupra viabilităţii economice; în schimb studiul de fezabilitate/ raportul de exploatare, în mod obligatoriu exprimă cu certitudine înaltă nivelul viabilităţii economice.
Studiul geologic (b1) a fost descris în cadrul evaluării geologice.
Studiul de prefezabilitate (b2) oferă o estimare preliminară a viabilităţii economice, bazată pe explorarea de detaliu.
În cuprinsul său se regăsesc date geologice, tehnice, de mediu, juridice şi economice asamblate sub forma unui proiect.
Marja de eroare a unui studiu de prefezabilitate este de ± 25%.
Elementele componente ale studiului de prefezabilitate sunt aceleaşi ca în cazul studiului de fezabilitate, însă detalierea este mai redusă.
Studiul de fezabilitate (b3) evaluează calitatea tehnică şi viabilitatea economică a unui proiect de exploatare onshore/ offshore, fiind suportul decizional investiţional.
Este un document acceptat de bănci pentru finanţarea proiectului.
Prin studiul de fezabilitate este posibilă verificarea tuturor informaţiilor de natură geologică, tehnică, de mediu, juridice şi economice aferente proiectului onshore/ offshore.
Acestuia i se ataşează un studiu distinct de impact asupra mediului. Marja de eroare este de ± 10 %.
Elementele principale ale unui studiu de fezabilitate sunt: 1) situaţia geografică; 2) infrastructura; 3) geologia; 4) date juridice; 5) exploatarea; 6) mediul înconjurător; 7) analiza de piaţă; 8) analiza financiară.
Raportul de exploatare (b4) este o documentaţie care se referă la dezvoltarea exploatării şi starea de exploatare atinsă din punct de vedere economic de un proiect.
Sunt examinate planurile de exploatare şi se apreciază cantitatea şi calitatea substanţei energetice extrase într-o perioadă de raportare.
3. Viabilitatea economică, prin precizările de mai sus este expresia deductivă a studiului de fezabilitate.
Se distinge c1) viabilitatea economică şi c2) viabilitatea potenţial economică, numită adesea „sub-economică”.
La rândul lor, fiecare din categoriile c1) şi c2) pot fi delimitate în sub-categorii, după cum urmează:
(i): c1) viabilitatea economică poate fi apreciată ca normală (c11) sau excepţională (c12);
(ii): (c2) viabilitatea potenţial economică poate fi apreciată ca marginală (c21) sau sub-marginală (c22)
În procesul de evidenţiere a acumulărilor de substanţe energetice în regim onshore/ offshore se manifestă şi faza tranzitorie de la c1) la c2), respectiv de la „viabilitatea economică la cea potenţial economică”, când se concluzionează ca există un interes economic intrinsec pentru exploatare şi valorificare.
Definiţiile principale ce marchează viabilitatea economică sunt următoarele:
– Rezerve/resurse economice. Acestea sunt cantităţi care se justifică a fi extrase în condiţii date, măsurate în [t/mc] sau [conţinut/calitate], puse în evidenţă prin studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate sau raportul de exploatare onshore/ offshore.
– Rezerve/resurse economice normale. Aceastea sunt rezervele ce se justifică a fi extrase în condiţiile unei pieţe concurenţiale. Valoarea medie anuală a producţiei obţinute trebuie să asigure randamentul corespunzător, impus de nivelul investiţiei.
– Rezerve/resurse economice excepţionale (denumite şi “condiţionate economic” sau “condiţionale” ori “supuse condiţionalităţilor”) sunt rezerve care nu sunt economice în condiţiile actuale de piaţă.
Ele se pot operaţionaliza folosind subvenţii din Bugetul Public Naţional, sau prin alte măsuri de susţinere.
– Rezerve/resurse potenţial economice. Exploatarea lor nu se justifică în condiţii de normalitate tehnologică, de mediu cât şi economică.
Ele sunt admise ca ipoteză realistă, însă se pot justifica pentru extracţie onshore/ offshore doar în viitor.
– Rezerve/resurse economice marginale. Este posibil ca acestea să devină economice doar în măsura în care o sensibilă creştere a preţurilor, în viitor, sau un progres tehnic semnificativ determină reducerea costurilor de extracţie.
– Rezerve/resurse economice cu tendinţa de a deveni potenţial economice (intrinsec economice). În baza studiului geologic acestea prezintă un interes economic intrinsec, viabilitatea lor economică fiind apreciată doar preliminar.
Într-o astfel de situaţie nu se poate face distincţia clară între ceea ce ar putea fi “resursă economică” sau “resursă potenţial economică”.
Termenii rezervă şi resursă sunt consideraţi cei mai importanţi în “substanţa” clasificării-cadru.
Consiliul Institutelor Miniere şi Metalurgice (la Hanovra, în anul 1996) a avut în vedere propunerea de introducere generalizată a noului conţinut al termenilor amintiţi în noua clasificare-cadru.
Resursa minerală totală desemnează concentraţiile naturale onshore/ offshore de materii energetice / minerale primare de interes economic, şi care se prezintă sub un anumit grad, determinat de certitudine geologică.
Rezerva minerală este partea exploatabilă economic din resursa energetică totală, aceasta fiind pusă în evidenţă prin evaluările de fezabilitate.
Partea rămasă (diferenţa) dintre resursa minerală totală şi rezerva minerală reprezintă resursa minerală reziduală; aceasta nu poate fi considerată încă rezervă minerală.
Succesiv, diferitele stadii de cunoaştere şi evaluare formalizează conţinutul definiţiilor pentru termenii “rezervă” şi “resursă”.
– Rezerva minerală probată (111). Este exploatabilă economic pe baza unui studiu de fezabilitate. Este parte din resursa minerală măsurată şi face obiectul unui studiu tehnic şi economic detaliat.
– Rezerva minerală probabilă (121+122). Este exploatabilă economic, pe baza demonstrării acestei concluzii printr-un studiu de prefezabilitate. Este parte din resursa minerală măsurată sau indicată printr-un studiu tehnic economic, vizând condiţii operaţionale aproximative.
– Resursa minerală pusă în evidenţă printr-un studiu de fezabilitate (211). Se demonstrează că aceasta este potenţial economică, datele rezultând din explorarea detaliată.
– Resursa minerală pusă în evidenţă printr-un studiu de prefezabilitate (221+222). Se demonstrează ca aceasta este potenţial economică, datele rezultând din explorarea detaliată cât şi din explorarea generală, preliminară.
– Resursa minerală măsurată (331). Este cea care prezintă interes economic intrinsec, stabilită pe baza explorării detaliate, cu un grad ridicat de precizie (exactitate), fiind evidenţiate toate caracteristicile importante, de bază ale zăcământului.
– Resursa minerală indicată (332). Prezintă interes economic intrinsec, datele provenind din explorarea geologică generală, preliminară. Evidenţiază principalele caracteristici ale zăcământului şi furnizează estimări preliminare, iniţiale, referitoare la dimensiunile reale, a formei, structurii şi conţinutului.
– Resursa minerală previzionată (333). Prezintă interes economic intrinsec, datele rezultând din operaţiile de prospectare a zăcământului. Pentru estimarea cantităţii se identifică aflorimentele, se realizează cartografieri şi se folosesc metodele indirecte de cerceteare geologică.
– Resursa minerală pusă în evidenţă printr-un studiu de recunoaştere (334). Prin studiul de recunoaştere se identifică zonele cu potenţial mineral semnificativ. Estimările cantitative sunt limitate iar analogiile cu alte zăcăminte sunt folosite frecvent în evaluări.
– Ocurenţa non–economică. Reprezintă materiile naturale evaluate cantitativ care au conţinuturi foarte scăzute, şi care din raţiuni diferite nu sunt considerate potenţial economice. Ocurenţa non-economică nu este parte a resurselor minerale, nu este exploatabilă. Este posibil ca progresul tehnic sau schimbări ecnomice majore să determine luarea în studiu (calcul, atenţie) a acestui tip de acumulare.
– Ocurenţa minerală reprezintă un indiciu de mineralizare (un semnal), care poate justifica cercetări mai atente asupra unei zone. Acest termen nu evidenţiază elemente de măsură (volum, conţinut). Nu face parte din resursa minerală.
În contextul definiţiilor enunţate, diferitele faze ale evaluărilor conduc împărţirea rezervelor şi resurselor în opt clase, care localizează diferite tipuri de substanţe utile naturale, în raport cu gradul lor de cunoaştere şi în funcţie de aprecierea economicităţii exploatării lor.
Categoriile de viabilitate economică au următoarele semnificaţii:
1 = economice;
1-2 = economice spre potenţial economice;
2 = potenţial economice (intrinsec economice);
(?) = nedeterminate.
Pentru simplificarea operaţiunilor de comparare între sistemele de clasificare din diferite ţări se apelează la codificarea numerică a rezervelor/resurselor, rezultată din amplasamentul evolutiv pe trei axe principale:
- axa viabilităţii economice (E);
- axa evaluării fezabilităţii (F);
- axa evaluării geologice (G).
Intercondiţionări ale evaluărilor rezervelor/resurselor
(Sursa: I.I.G-D. -, 2010)
Reprezentarea tridimensională a clasificării subliniază ierarhizarea dimensională între clasele ce vizează resursa minerală totală, resursa minerală reziduală, până la rezervele care intră sub incidenţa decizională vizând expolatarea.
Se observă că în procesul de elaborare practică a clasificării nu se înregistrează excluderi de acumulări geologice de substanţe utile, ci în context se instituie amplasamente cantitative şi calitative ale diferitelor categorii de resurse până la atingerea stadiului apreciativ de “rezervă”.
În fapt, este vizibilă interacţiunea între evaluarea geologică şi evaluarea fezabilităţii.
Decizia exploatării şi valorificării resurselor energetice onshore/ offshore, inclusiv a celor minerale bazată numai pe evaluarea geologică nu este suficientă.
Interferarea cu axa verticală economică (E), respectiv apropierea sau tangenţa acumulării de aceasta, conduce la aprecierea tipului de resursă şi conturarea cât mai exactă a rezervei cert exploatabile.
Evaluări şi aprecieri de la “resursă” la “rezervă”
(Sursa: I.I.G-D. –, 2010)
În noul cadru, o evidenţiere geologică, apreciată ca fiind convenţional pozitivă, poate fi reconsiderată ca interes, dacă din punct de vedere a fezabilităţii exploatării nu prezintă performanţe convenţional programate, respectiv acceptate.
Cunoaşterea comparabilă şi unitară a volumului şi calităţii acumulărilor de resurse naturale, facilitarea comunicării în plan naţional şi internaţional şi crearea cadrului investiţional favorabil sunt elementele motivaţionale ce justifică necesitatea abordării unui cadru internaţional pentru rezerve/resurse.
Practic, este schimbată concepţia operaţională, de la extensiv la economic, respectiv calitativ.
În esenţă, pentru România se impune cu prioritate reevaluarea zăcămintelor onshore/ offshore, respectiv categorisirea lor în noile clase, în caz contrar este posibilă apariţia unui blocaj decizional şi de atractivitate pentru investiţii în domeniul exploatării şi valorificării resurselor naturale, în particular a celor minerale.
De altfel, fezabilitatea exploatării stă la baza proiectelor de afaceri, iar noua clasificare accentuează rolul acesteia, în timp ce axa economică devine centrală în sistemul referenţial de evaluare.
Observaţia principală în context este că noua clasificare-cadru (recomandată spre aprobare şi ratificare începând cu 1996) nu este în sine un sistem-cadru supra-naţional, atâta timp cât elaborarea sa a fost bazată pe contribuţia ţărilor vizate.
Termenii şi noile definiţii permit particularizarea prin analogie sau conversie a clasificării-cadru internaţionale în clasificarea naţională.
Sunt elaborate în mod original, propriu aliniamentele referenţiale de apreciere a resurselor/rezervelor printr-o aşezare grafică în premieră.
În analizele efectuate sunt redate original, mai expresiv delimitările între resursele minerale totale şi rezerve, fiind marcat sensul evolutiv în aprecieri de la “resursă” la “rezervă”.
În acelaşi timp, este realizată delimitarea prin grupare conceptuală şi sens evolutiv a evaluării geologice, respectiv a fezabilităţii.
Concluziv, focalizarea evaluării se realizează în “formulă cadru”, însă, în mod original se emite constatarea că în sistemul resurselor energetice onshore/ offshore sunt necesare noi tentative de grupare a acestora, cu scopul cunoaşterii mai concrete, respectiv a creării condiţiilor mai precise de abordare fezabilă, economică a exploatării şi valorificării.
[Sursa: Fundaţia pentru Dezvoltare Bazată pe
Cunoaştere Bucureşti, Adaptare/ preluare pentru Domeniul ENERGIE,
de către Centrul de cunoaștere
FDBC /I.P.Scutelnicu, et.al., Perspective comparative energetice: onshore–offshore,
Liberum Ideas, Bucharest, 2021]
