Pregătire profesională avansată

Promovarea mai eficientă şi generalizată a cunoaşterii este legată de reformularea instituţională a instituțiilor școlare/ universităţii în mediul de învățare și cercetare, în general.
Platformele informatice fac parte, în mod necesar, din noua infrastructură didactică școlară/ universitară.
Actualmente, facilităţile legate la platforma informatică a Universităţii din Petroșani  furnizează resursele de învăţare (cursuri, studii de caz, teme de dezbateri, de seminarizare, subiecte de examen) şi, în egală măsură, trebuie să genereze învăţarea (metode şi tehnici de instruire, proceduri eficiente de examinare-evaluare).
Exemplificativ, este deja recunoscută importanţa alinierii active a instituţiilor universitare din Europa la platformele informaţionale legate în reţeaua regională de cercetare şi studiu academic, aspect abordat și de Universitatea din Petroșani.
În unitățile de învățământ se recomandă introducerea auditului tehnic pentru continua completare şi actualizare a tehnicii din dotare, perfecţionarea administrării, respectiv a managementului reţelelor de studiu, instaurarea unei colaborări mai largi între cadrele didactice, respectiv între corpul profesoral şi studenţi.
Universitătatea din Petroșani, fiind de excelență, își asumă responsabilităţi sporite, în virtutea autonomiei universitare, pentru introducerea şi aplicarea standardelor deschise şi a instrumentelor eficiente de învăţare pentru cunoaştere inovativă.

Este cât se poate de vizibilă concluzia că pe plan european şi mondial s-a trecut la operaţionalizarea de noi tehnici pedagogice. Ca atare și în România, inclusiv unitățile de învățământ superior, trebuie asumate noi metode/ tehnici pedagogice.
Principala noutate propusă pentru unitățile de învățământ se referă la angajamentul personal, indus, dirijat, respectiv facilitat a studentului/ doctorandului în propriul proces de instruire şi, deopotrivă, a cadrului didactic în universul studentului, cu misiunea sa de generator  de fluxuri de cunoaştere, de facilitator şi deschizător de căi de asimilare a cunoştinţelor pentru viitoarea lor profesie/ pentru formare.

Este deja timpul comuniunii între producătorii de metode şi tehnologii de învăţare (informaticieni) şi utilizatori (studenţi şi profesori).
În mediul academic din Petroșani se înfăţişează noile direcţii, ultracompacte, informatizate, digitalizate deja confirmate inovativ în evoluţia învăţământului superior în general.
Acestea amplasează domeniul educaţiei, al învăţării academice în locul central, de importanţă primordială pentru zonă în privinţa dezvoltării şi împlinirii materiale şi spirituale în plan teritorial local.
Deja sunt introduse şi operaţionalizate noi concepte ce vizează atacul asupra rutinei zilnice, a obişnuinţei şi sterotipurilor în învăţământul superior din Petroșani.
Este pus accentul pe rezultate orientate în procesul învăţării.
Re-învăţarea în context practic este lansată în procesul de instruire încă din timpul studiilor universitare de bază.
Metodele de măsurare a transferului învăţării devin tot mai sofisticate, laborioase, însă tot mai precise şi reprezentative.
Generarea de reacţii în învăţare (feed-back-uri) devine preocuparea didactică, prioritară, semnificativă a cadrelor didactice de la Universitatea din Petroșani.
Sunt generate noi scopuri şi noi întrebări în disciplinele de studiu, pentru a lărgi aria profesională, respectiv suprafaţa disciplinară predictibilă în rândul fiecărui student aflat în procesul de învăţare complexă.
Paradigma asigurării învăţării „oriunde şi oricând” este deja realitate palpabilă în condiţiile generalizării folosirii tehnologiilor informaţionale moderne.
Metodele de învăţare şi funcţionalităţile universitare (facilităţile de infrastructură) devin mai intensive, obiective şi  depersonalizate zi de zi.
Acum, eficienţa şi oportunitatea felului de a învăţa, cantonate pe scopuri (pregătire profesională de înaltă rigoare, competenţă) fac obiectul demersului pedagogic ştiinţific, obiectivat, interrelaţionat la Universitatea din Petroșani.
În prezent, la Universitatea din Petroșani tendinţa este de a se formaliza o aşa numită comunitate „student-profesor”, determinată şi orientată spre învăţarea structurată.
Se pun în discuţie şi alte concepte, precum: 1) „externalizarea învăţării”, 2) mai multă personalizare şi comunicare socializată, 3) introducerea învăţării conectate, 4) dezvoltarea tangenţelor disciplinei de studiu cu alte discipline, 5) învăţarea prin conversaţie, 6) învăţarea prin continuitate, 7) învăţarea prin descoperire, respectiv 8) învăţarea prin ghid de auto-facilitare a studiului.
Universitatea din Petroșani a coborât „din ierarhie în reţea” şi a devenit factor instituţional primordial care prin cunoaştere maximizează oportunităţile şi determină minimizarea riscurilor în societatea zonală.
Calitatea în educaţie la Universitatea din Petroșani a devenit rodul unei co-producţii între cei ce învaţă (studenţi), profesori şi mediul academic dominat de tehnologii informaţionale (informaticieni).
Dezvoltarea învăţării superioare la Universitatea din Petroșani este orientată pe aliniamente practice ce vizează: a) învăţarea distribuită (Internet, video-conferinţe, lecţii în direct, studiu off-line) şi b) învăţarea mixtă (folosind, în egală măsură, metodele tradiţionale).
În prezent, la Universitatea din Petroșani învăţarea modulară reprezintă premisa trecerii la învăţarea distribuită. Este stimulată competiţia on-line pentru cunoaştere în rândul studenţilor şi cadrelor didactice. Totodată, sunt promovate mult mai numeroase instrumente de învăţare indirectă, fiind concretizate legături noi între sistemele expert şi instrumentele de învăţare prin simulare.
Profesorii la Universitatea din Petroșani se află în situaţia de a măsura efectele cumulative ale operaţiilor independente multiple desfăşurate de studenţi şi de către ei însăşi în procesul învăţării. Dintre concluziile de reală importanţă, reieşite din analizele operaţionale educaţionale se reţine cea a evitării supremaţiei standardelor obligatorii în procesul învăţării.
Nu întotdeauna orice standard este de maximă relevanţă. De aceea, în virtutea autonomiei universitare la Universitatea din Petroșani s-a lansat şi este asumată în practica academică folosirea standardelor deschise.
Acestea sunt elaborate prin participarea largă a utilizatorilor, însă este instituită şi posibilitatea multiplicării alternativelor de aplicare pentru condiţii specifice.
Ceea ce  este sustenabil, fezabil şi eficient este recomandabil pentru operaţionalizare.
Aşadar, timpul prezent la Universitatea din Petroșani se confirmă preocuparea şi avansul lumii academice prin deschiderea de noi căi de învăţare. Toţi participanţii la învăţare, deopotrivă studenţi şi profesori, trebuie să se simtă recunoscuţi ca actori şi autori ai instruirii în procesul lor de educaţie superioară.
Învăţarea colaborativă este superioară învăţării restrictive, limitative, de natura cooperării clasice între studenţi şi profesori. A fi colaborativ este mai eficient decât a fi cooperativ.
Rezultă că la nivelul facultăţilor la Universitatea din Petroșani sunt necesare proiecte colaborative între studenţi şi cadre didactice, spre a îmbunătăţi învăţarea activă.
Noul mediu colaborativ pentru învăţare la Universitatea din Petroșani este însoţit de noi modele pedagogice pentru instruirea constructivistă, bazată pe învăţarea formală, non-formală şi informală.

  • Aserțiune documentară:

Actualmente, lumea academică se află la intersecţia dintre „învăţarea umană” şi „sistemele inteligente.” În termen scurt urmează să se finalizeze tranziţia de la sistemele de monitorizare a învăţării la sistemele inteligente, dinamice, cu tutoriat sistemic adaptiv.
În universităţi se întrevăd realizări precum: 1) personalizarea şi adaptarea învăţării pentru individ şi grup, 2) monitorizarea dinamică a valorilor inteligente (învăţarea studenţilor), 3) studiul, respectiv învăţarea formală, non-formală şi informală, 4) folosirea adaptivă a resurselor digitale, 5) interoperabilitatea pentru învăţare şi 6) folosirea generală/ globalizată a tehnologiilor informaţionale a digitalizării, a telecomunicării fără frontiere).
Noi realizări se înregistrează în domeniul integrării învăţării cu tehnologiile informaţionale, actualizate, creşterea angajamentului afectiv student-profesor şi străpungerea sistemelor complexe reale de învăţare pentru cunoaştere intensivă, efectivă, formatoare din sfera academică. Sunt de aşteptat noi modele de expandare a interoperabilităţii integrate în procesul învăţării.
Perspectivele se referă la constituirea de reţele de excelenţă în domeniul învăţământului superior, aspect pe deplin fezabil pentru unele instituţii din România, care deja se regăsesc ca amplasament într-un astfel de cadru preliminar ce validează valorile academice pe plan internaţional. Pe termen scurt şi mediu, în învăţământul superior se va trece de la interdisciplinaritate la multidisciplinaritate şi transdisciplinaritate.
Aşa cum în societatea informaţională este instituit conceptul de nouă economie, tot astfel este certificată necesitatea instituirii noii învăţări prin alianţe digitale, fără frontiere.
Acesta este mediul în care scenariile de învăţare se derulează prin experienţa personalizată directă, a celor ce studiază în context real, fiind create comunităţi dinamice virtuale.
Aşadar, cunoaşterea determină „o nouă învăţare”, aşa precum non-observaţia fundamentează observaţia.
În contextul transformărilor radicale economice, în afaceri şi cultură, universităţile singulare, cantonate în tradiţionalitate sunt erodate acţional şi şansele lor de supravieţuire în competiţie sunt în continuă reducere.
Alianţele strategice intra şi inter-naţionale asigură un gen nou de „protecţionism” specific, însă de natură universalistă. De aceea, în unele situaţii universităţile modernizate, aliniate la noua filosofie educaţională acceptă formarea de consorţii între ele sau uniuni cu universităţi tradiţionale atrase în noua formulă instituţională.
Studiile masterale reprezintă perfecţionări, completări, actualizări ale bagajului general de conştiinţe. Nu se confundă activitatea universitară curentă cu aliniamentul post-licenţă, post-universitar de studiu. La acest ciclu de studii nu mai este posibilă oferta strict delimitată, imperativă a datelor aferente unei discipline obişnuite de învăţare, întrucât suprapunerea, redundanţa sau repetiţia nefolositoare determină neatractivitate şi lipsă de angajament din partea celor ce studiază în regim masteral.
Spaţiul cibernetic/ online devine locul comun al resurselor de studiu şi interactivitate.
Studiile masterale desfăşurate deschid perspectiva metodică şi de conţinut pentru perfecţionarea superioară într-un domeniu sau altul.
Conţinutul este glisat de la regimul masteral post universitar la regimul de studii masterale și doctorale.

  • Importanţa şi rolul capitalului intelectual în procesele de schimbare/ dezvoltare bazată pe cunoaștere

O trăsătură din ce în ce mai expresivă a globalizării este bazarea pe cunoaştere, care se concretizează în:

  • creşterea rolului capitalului uman în unitățile de învățământ;
  • centrarea sporurilor de eficienţă pe resurse umane înalt educate şi specializate;
  • alocarea beneficiilor dezvoltării către cei capabili şi bine pregătiţi;
  • conexiunea din ce în ce mai strânsă între cunoaştere şi competitivitate.

În literatura de specialitate a fost teoretizat conceptul de economie bazată pe cunoaştere.
Economia cunoaşterii sau economia bazată pe cunoaştere este un concept care se referă la utilizarea cunoştinţelor pentru a produce beneficii. Beneficiile economiei bazată pe cunoaştere pot avea semnificaţie strict economică sau o puternică dimensiune simbolică.
O componentă importantă a economiei cunoaşterii este inovarea. Prin implicarea  în procesele inovatoare, școlile trebuie să răspundă cerinţelor sociale ale realităţi prin creşterea accentului pus pe inovare tehnologică şi pe aplicabilitatea accelerată a cercetării.

Capitalul uman reprezintă “resursele productive concentrate în resurse de muncă, competenţe şi cunoaştere” (OCDE, 1998), constând în acele abilităţi ale indivizilor, care sunt caracteristice acestora şi rămân aceleaşi în orice mediu social, putând fi valorificate pe piaţa muncii în schimbul unor resurse economice de orice tip.

Practic, capitalul uman în școli/ universități este format din a) capital educaţional (abilităţi dobândite de indivizi în procesul de instruire şcolară, dar şi în afara acestuia) şi b) capital biologic (abilităţi fizice ale indivizilor, sintetizate cel mai adesea prin starea fizică de sănătate).

Capitalul intelectual reprezintă “materialul intelectual – cunoştinţe, informaţii, proprietate intelectuală, experienţă – care poate fi pus în folosinţă pentru a crea bogăţie” (Stewart T.A., 1999)[1].

La baza acestei definiţii se află două aspecte semnificative:

  1. existenţa unui potenţial intelectual, (faptul că într-o organizaţie există un material intelectual constituit din cunoştinţe, informaţii, proprietate intelectuală şi experienţă care nu apare în bilanţul financiar anual, dar care poate contribui la realizarea produselor şi serviciilor acesteia);
  2. capacitatea potenţialului de la i), de a se transforma în cadrul proceselor tehnologice şi manageriale din organizaţie într-o serie de elemente operaţionale, creatoare de valoare, care să fie integrate în produsele finale materiale şi imateriale ale organizaţiei.

 

  • Universitatea din Petroșani – furnizor de capital uman pentru dezvoltarea bazată pe cunoaștere

Conceptul de capital uman reflectă investiţia în educaţie şi dezvoltarea unor competenţe şi aptitudini necesare pentru realizarea unei anumite activităţi economice, sociale ori instituţionale superioare în județul Hunedoara.

Valoarea investiţiei de acest fel în educaţie depinde, pe de o parte, de fondurile alocate educaţiei, care nu mai trebuie privite drept cheltuieli ci drept investiţii, iar pe de altă parte, de beneficiile viitoare anticipate, generabile de cunoştinţele dobândite prin educaţie.

Investiţia în educaţie este avantajoasă dacă valoarea netă actualizată a celor două componente (costuri şi beneficii) este pozitivă, respectiv dacă beneficiile viitoare actualizate sunt superioare costurilor actualizate.

Capitalul uman alături de capitalul fizic sunt determinanţii dezvoltării economice bazate pe cunoaștere.

Dacă investiţiile făcute în resursele materiale au drept finalitate formarea şi dezvoltarea capitalului fizic (tehnic), investiţiile realizate în creşterea, educarea şi pregătirea profesională a resurselor umane generează capital uman.

Succesul organizaţiilor, în noul context de cunoaștere avansată, este asigurat de utilizarea eficientă a capitalului uman.

Capitalul uman, spre deosebire de cel fizic, poate determina atât nivelul valorii adăugate create în economie prin participarea nemijlocită în procesul de producţie, cât şi rata de creştere a valorii adăugate prin capacitatea sa inovatoare.

Dezvoltarea capitalului uman, respectiv investiţia în educaţie, formare şi sănătate, vizează pe, de o parte, pregătirea profesional-ştiinţifică a resurselor umane disponibile, iar pe de altă parte, adaptarea resurselor umane la schimbările structurale, impuse de progresul tehnico-ştiinţific, care au loc la nivelul economiei şi al societăţii.

Valorificarea eficientă a cunoştinţelor, competenţelor, abilităţilor profesionale şi valorilor culturale depind de conştientizarea publică asupra faptului că doar transformarea în prioritate a investiţiilor în capitalul uman poate imprima acestuia competitivitatea necesară pentru a face faţă noilor circumstanţe ale dinamicii economiei bazate pe cunoaștere.

Selecţia devine mai riguroasă, crescând cererea de absolvenţi calificaţi posesori de competenţe profesionale specifice domeniului de activitate, dar şi capabili să se adapteze cerinţelor dinamice ale pieţei muncii.

Apreciem că, pentru a transpune în practică valorile organizaţionale de referinţă, școlile și Universitatea din Petroșani trebuie să aibă printre priorităţile lor strategice următorii pivoţi ai misiunii de tip stratgic:

  • promovarea unei comunităţi a învăţării care să conducă la absolvenţi care pun preţ pe formarea continuă, dispun de o comprehensivă educaţie de bază, ştiu să comunice eficient şi sunt vectori ai maximizării bunăstării la nivel societal;
  • formarea unui capital intelectual de înaltă calificare, dedicat educaţiei, cercetării şi activităţilor creative, ale cărui eforturi sunt recunoscute prin prisma unor criterii definite prin implicarea activă în procesul de creare, disemninare şi valorificare de cunoaştere;
  • implicarea în proiecte de anvergură la nivel societal;
  • modernizarea continuă a programelor curriculare pentru a ţine seama de tendinţele moderne şi durabile care apar la nivel societal;
  • îndeplinirea unui rol activ în cadrul proceselor de schimbare care au loc la nivel de județ;
  • cultivarea de parteneriate structurate cu ceilalţi actori societali;
  • crearea unui climat funcţional integrativ şi eficace pentru toţi membrii comunităţii educaționale care valorizează progresul individual, relaţiile de colaborare şi se bazează pe onestitate, integritate, civism, entuziasm şi mândria apartenenţei la o arhitectură organizaţională adaptabilă la schimbare;
  • valorizarea procesului de perfecţionare continuă pe calea maximizării sinergiei dintre funcţiile managementului modern;
  • demonstrarea şi comunicarea unui ridicat nivel de calitate la nivelul programelor de studii şi consacrarea excelenţei la nivelul proceselor de formare profesională şi de cercetare în județul Hunedoara.

Gândirea strategică, ca rezultat al armonizării gândirii inteligente cu gândirea creatoare operează în timp, pe perioade de 3-5 ani sau chiar mai mari de 5-10 ani, fiind prin natura ei un proces de raţionare care poate genera soluţii noi şi construi mecanisme de implementare fezabilă a acestora.

  • Aserțiune documentară:

Un studiu realizat în 2014 de Uniunea Executivă a Consiliului Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor (UNCNCFPA), cu participarea a 4.000 de angajatori de pe piaţa locală a muncii a scos în evidenţă faptul că mai bine de jumătate dintre angajatori (66%) consideră învăţământul superior drept mediocru, 5% slab şi doar 29% îl califică, în fapt, ca fiind bun.

Atât angajatorii cât şi absolvenţii consideră că în prezent sistemul de învăţământ superior reuşeşte să furnizeze absolvenţilor cunoştinţele teoretice de care aceştia au nevoie, nu însă şi abilităţile practice corespunzătoare/necesare/cerute.

Cauza declarată a unei astfel de aprecieri defavorabile ţine de pregătirea practică dată de universitate.

Pe aceeaşi linie, angajatorii reclamă neconcordanţele dintre programele de studii universitare şi cerinţele economiei. Ei se arată interesaţi de absolvenţi cu o anume experienţă, deprinsă din practica derulată în facultate.

Angajatorii remarcă neconcordanţă a specializărilor cu cerinţele reale ale pieţei muncii, care generează dezechilibre ale cererii şi ofertei pe anumite domenii. În plus, aceştia sunt de părere că există prea multe programe de studii în învăţământul superior românesc.

Datele exprimă faptul că angajatorii sunt mai puţin interesaţi de specializarea absolvită şi de prestigiul universităţii, apreciind mai degrabă competenţele dobândite şi experienţa acumulată de absolvent.

Rolul decisiv al pregătirii practice este evidenţiat şi de un alt studiu privind măsura în care angajatorii sunt mulţumiţi de competenţele profesionale dobândite de absolvenţi în timpul facultăţii.

Astfel, reiese că experienţa practică, în general, este foarte importantă pentru 53 % dintre angajatorii chestionaţi, este importantă pentru 16% şi are o importanţă medie pentru 26%.

Experienţa practică strictă în domeniul în care absolventul este angajat este considerată ca foarte importantă pentru 37% dintre angajatorii subiecţi ai studiului, este importantă pentru 42% şi are o importanţă medie pentru 16%.

A fi de-a dreptul specialist în domeniu, de la angajare, este foarte important pentru 32% dintre cei intervievaţi şi este important pentru 26%.

În schimb, media (nota) de absolvire este văzută ca foarte importantă numai de 10% dintre aceiaşi angajatori, pentru 35% este importantă, în timp ce pentru câte un sfert contează la nivel mediu sau deloc.

Dintre disponibilităţile de lucru practic, angajatorii pretind, în cea mai mare măsură, ca universitatea să formeze în rândul absolvenţilor capacitatea de analiză şi sinteză a informaţiilor, competenţe de planificare, de comunicare, de folosire a timpului de lucru.

Creativitatea este considerată ca foarte importantă abia în proporţie de 37%, iar predispoziţia spre cercetare este văzută ca foarte importantă doar de 11% dintre angajatorii chestionaţi.

Din perspectiva angajatorului este important ca din universitate absolventul să intre la angajare cu o sumă de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi practice care să probeze cunoaşterea specificului şi a cerinţelor locului de muncă pe care-l vizează.

Se apreciază chiar că, în momentul în care absolventul se prezintă la un interviu şi nu ştie nimic despre activitatea respectivă, este mai greu să convingă angajatorul că este  candidat  ul potrivit.

Ca apreciere generală, se consideră că pentru absolvenţii din modelul educaţional superior românesc universitatea încă nu reuşeşte să transmită toate informaţiile teoretice necesare, iar deprinderile şi abilităţile practice sunt mult reduse.

Deşi, anual, sute de tineri sunt absolventi facultate, puţini dintre ei reuşesc să se angajeze imediat pe baza diplomei obţinute.

Cauza principală a acestei situaţii paradoxale porneşte de la faptul că instituţiile de învăţământ superior nu găsesc intuiesc formula efectivă a unor programe de studii care să le ofere tinerilor şansa de a se angaja.

Experienţa marilor universităţi înfăţişează concluzia că succesul se obţine doar în condiţiile orientării spre performanţă a activităţii academice, prin îmbunătăţirea continuă a ofertei educaţionale, un management competitiv, o politică financiară adecvată şi încurajarea unei atitudini responsabile a întregului personal pentru menţinera standardului de sustenabilitate specifică.

Strategia naţională a învăţământului superior românesc prevede, în principal, următoarele direcţii de acţiune:

  • instituirea evaluării interne şi externe, ca instrument în atingerea unei noi calităţi; se propun modalităţi concrete pentru o evaluare permanentă a universităţilor, în baza căreia se va putea realiza o ierarhie a performanţelor în calitatea procesului didactic şi de cercetare;
  • corelarea schimbărilor din sistemul de învăţământ superior cu triada tradiţie-realitate-social economică şi culturală, urmărinduse următoarele aliniamente:
    • flexibilitatea curriculum-ului, prin adaptare permanentă la input –urile care sosesc din mediul universitar şi extra universitar;
    • stimularea gândirii studentului şi mai puţin a capacităţii acestuia de conştientizare a informaţiei;
    • promovarea unui nou management al calităţii în procesul de învăţământ superior.

                   Aceste măsuri, odată implementate, crează condiţiile de abordare din punct de vedere antreprenorial  a universităţilor.

Folosirea termenului de antreprenoriat, preluat din business, a creat din partea universităţilor reacţii negative, însă experienţa universităţilor din ţările dezvoltate (Marea Britanie, Olanda, Ţările scandinave, SUA) a demonstrat fezabilitatea şi oportunitatea transformării managementului universitar în sens antreprenorial.

În prezent, tot mai mulţi operatori educaţionali concep universitatea după modelul noii întreprinderi de servicii specializate în producerea, diseminarea cunoştinţelor şi a informaţiilor.

Cu toate acestea, universitatea nu este şi nu va putea fi niciodată o companie comercială în sens strict, ideal al noţiunii.

Ea trebuie să-şi dezvolte spiritul antreprenorial tocmai pentru a susţine acele componente universitare care nu pot fi antreprenoriale şi care, este puţin probabil să devină vreodată productive din punct de vedere financiar, dar care conferă funcţionalitate entităţii universităţii fiind necesar a fi protejate.

Realizarea de venituri extrabugetare la nivelul universităţilor este o realitate, iar specialiştii susţin că universitatea în secolul XXI este determinată să adauge profilului ei humboldtian o dimensiune antreprenorială.

Cu toate acestea, este important să nu se neglijeze faptul că vocaţia universităţilor nu trebuie să fie modificată de dimensiunea antreprenorială, aceasta având numai rolul de a contribui la crearea condiţiilor materiale menite să le menţină funcţionarea şi să le dezvolte. 

  • Propuneri de indicatori pentru managementul performanței educaționale

        Scopul principal al managementului performanţei în sistemul educațional general este să măsoare și să sporească interacţiuni profitabile în plan local, sonal, regional.

O listă cu posibili indicatori cheie de performanţă, în sistemul educațional, în context, se referă la:

  • gradul de retenţie al elevilor/ studenţilor în sistem;
  • cheltuieli per elev/ student;
  • profitul per elev/ student;
  • gradul de atragere de noi elevi/ studenţi;
  • costul mediu de școlarizare al unui elev/ student;

 Standardele de evaluare au la bază indicatori de performanţă care trebuie îndepliniţi de către programele de studii pentru.

Aceşti indicatori de performanţă ar trebui să fie elemente:

  • orientate pe procesele din școli/ universitate;
  • introduse în toate fazele de proces de învățare, incluzând proiectarea, planificarea, verificarea şi îmbunătăţirea ori corectarea acestora;
  • generate din interiorul școlilor/ universităţii şi din relaţia cu părţile interesate aparţinînd mediului extern al acestora;
  • transparente şi flexibile;
  • bazate pe competenţe, cu referire la implicarea de competenţe intelectuale şi abilităţi practice.

Prin „indicator” propus se înţelege: entitatea (școala/ universitatea/ facultatea /departamentul) care: indică (arată) starea dorită; indică (arată) calea de urmat.

Expresia maturităţii școlii/ Universităţii/facultăţii este dată şi de măsura în care entitatea utilizează într-un mod oficial (documentat) „indicatori” şi „indicatori de performanţă”.

Prin intermediul „indicatorilor” școala/ universitatea/facultatea/departamentul îşi fixează anumite „repere de performanţă” şi îşi „stabileşte căile” prin care atinge această performanţă, crescând astfel „gradul de conştientizareasupra actelor sale educaţionale.

Ca expresie generală, un indicator poate fi (se prezintă ca): un text, un tabel, o schemă/un desen, o culoare/o substanţă chimică, un număr.

În cazul standardelor referitoare la management (inclusiv pentru învăţământul școlar/ superior „indicatorii referitori la procese” provin din „criteriile de operare şi control ale proceselor”.

Indicatorul de performanţăpentru calitatea educației este un indicator prin intermediul căruia se poate aprecia măsura în care anumite cerinţe sunt satisfăcute:

Indicatorul de performanţăse prezintă predominant sub forma: unor numere, atunci când indică aspectele cantitative, unor atribute, care indică anumite aspecte calitative aşteptate

O concluzie la care se ajunge este că problema nu constă neaparat în utilizarea indicatorilor în procesul evaluării performanţei calităţii educației, ci mai mult în felul în care aceşti indicatori sunt folosiţi.

Rezultă, că în sistemul educațional provocarea este nu să se reducă fundamentarea pe indicatori, ci să se confere mai multă claritate, consistenţă şi transparenţă procesului de evaluare a performanţei calităţii educației.

Indicatorii Cheie de Performanţă (ICP) sunt acei indicatori analitici selectaţi ca fiind cei mai ilustrativi în privinţa monitorizării activităţii şi proceselor cheie pentru calitatea educației, oferind o privire de ansamblu asupra performanţei.

Un indicator Cheie de Performanţă (KPI – Key Performance Indicator) reprezintă o măsură specifică a performanţei școlii/ universităţii/facultăţii/ departamentul.

Măsurarea performanţei/ calităţii educației în raport cu obiectivele şi monitorizarea Indicatorilor Cheie de Performanţă (ICP) este un proces propus pentru derulare în școli / universităţi/ facultăţi/ departamente în județul Hunedoara.

Apreciem că în demersul de bază al cercetării de faţă sunt utile:

  • Compararea practicilor utilizate în proiectele de măsurare a performanţei în entităţile școlare/ universitare;
  • Identificarea celor mai importante dificultăţi întâmpinate în cadrul proiectelor de măsurare a (ICP);
  • Prezentarea factorilor cheie de succes pentru proiectele de măsurare a ICP în județul Hunedoara;
  • Transferul de perspective şi experienţa prin lansarea unui dialog între entităţile interesate de indicatorii de măsurare a performanţei în educația în plan local, zonal, național.

[1] Thomas A. Stewart, – Intellectual Capital: the New Wealth of Organizations, Amazon’s Book, 1999

This site is registered on wpml.org as a development site.