În ultimii 30 de ani în România s-au cuantificat diferite pericole strategice, exprimate prin „riscurile strategice naţionale”.
Reflexiile conţinuturilor ce induc riscurile strategice rezidă din sfârşitul Războiului Rece, destrămarea unor supraputeri precum URSS, transformările sociale, economice şi politice pe noi aliniamente apărute în spaţiul european, caracterizate de tranziţionalitatea stărilor de la un sistem la altul.
Pluralitatea şi complexitatea acţională pentru rezolvarea problemelor reactive necesită noi formule manageriale statale, în care parametrii aferenţi riscurilor strategice să intre sub incidenţa variabilităţii, pentru diferenţiere, ajustare şi căutare de optimalităţi convenţionale.
În plan general sunt lansate proiecte de sisteme de prevenţie şi lichidare a situaţiilor extreme ce se pot ivi în rândul sistemelor generale, naturale, fie în sfera socială, fie în cea economică sau chiar politică.
De aceea, sunt formulate metodologii de estimare, respectiv prognozare (previziuni) a apariţiei pericolelor în societatea multivalentă, pluralistă, respectiv multidimensională, bazată pe resurse.
România este conectată la fluxul tranziţional, de la economia puternic centralizată la cea puternic descentralizată, în care resursele joacă rol hotărâtor.
Din experienţa istorică a dezintegrărilor/consolidărilor structurilor naţionale, sau a celor regionale, politico-economice, rezultă că nicicând o ţară/o naţiune nu a avut şi nu are la dispoziţie sisteme de protecţie universal valabile pe termen lung şi foarte lung, în planul apărării intereselor sale faţă de lumea exterioară.
În anul 2021, pentru România se consideră că se întrunesc anumite condiţii, relativ consolidate, materializate, de natură metodologică acţională, respectiv concretă în privinţa imersiunii sale în autoapărarea completă faţă de riscuri, spre a influenţa, sau spre a modela, sau operaţionaliza unele riscuri strategice, precum:

– comportamentul puterilor ce au statut de „putere nucleară”, (România nu are statut de putere nucleară);
– suficienţa şi insuficienţa asigurării cu resurse naturale/ energetice (România nu are abundenţă completă de resurse naturale);
– puterea consolidată a diferitelor grupuri financiare, capabile să determine creşteri economice diferenţiate, pe criterii prestabilite (România nu este o mare putere financiară);
– nesituarea pe nivelurile comparative înalte în sfera dezvoltării educaţionale şi culturale (România nu se situează pe platforma cea mai înaltă a dezvoltării educaţionale şi culturale în planul europen dezvoltat);
– absenţa amplasamentului pe palierul ce găzduieşte înaltele tehnologii (România nu este preponderent deţinătoare de tehnologii de înaltă rezoluţie şi performanţă);
– potenţial politic participativ scăzut la afacerile şi tendinţele istorice ale lumii (România se află adesea în inerţia evoluţiei sale istorice, în conexiune cu alinierea la evoluţiile regionale globale);
– dimensiuni teritoriale şi materiale reduse ale ţării, în termenii comparabili cu alte ţări şi regiuni (România este o ţară medie, spre mică, în context dimensional cu alte ţări şi regiuni).
În prezent, analizarea fenomenelor şi stărilor de criză energetică potenţială în România se realizează în regim teoretic, de „întâmpinare”.
Modul de funcţionare şi comportamentul local din partea României, sugerează faptul că, în termeni practici, top-managementul ţării acceptă existenţa metafizică a „siguranţei absolute”, iar analizele asupra fenomenului de risc se pot derula în manieră „slab predictibilă”, sau „puternic concluzivă”, în faţa faptelor petrecute.
În mod adesea inadecvat, reflexiile cazuistice sunt interpretate ca fiind abateri de la „siguranţa absolută” a sistemului denumit „România”, la orice nivel de complexitate s-ar situa.
Informaţiile cantitative despre pericole şi ameninţări în domeniul energiei au preponderenţă faţă de cele calitative care, mai înainte de orice sunt caracterizate de dependenţe, interrelaţionări şi variaţii cvasi-infinite, ca semnale de cunoaştere şi care, în esenţă influenţează hotărâtor şi efectiv deciziile administrativ-manageriale.

Colectarea, depozitarea şi procesarea informaţiilor calitative privind riscurile strategice în domeniul energiei necesită metode, modele, tehnici şi algoritmi.
Este necesară combinarea probabilităţilor, iterarea ocurenţelor aferente evenimentelor şi fenomenelor generic inadecvate societăţii româneşti. Analiza de risc este complementară managementului strategic.

Metodologiile de analiză a riscurilor se formalizează pe clase de procese ce pot provoca alterări, erodări, deturnări, într-un cuvânt afectări ale dezvoltării orientate.

Metodologii de analiză a riscurilor strategice în care este implicată inegalitatea dotării cu resurse naturale, inclusiv energetice

Dr. Ioan I. Gâf-Deac
Institutul Național de Cercetări Economice, Academia Română

Conf.univ.dr. Gabriel Năstase
Expert consilier cercetare șt. FDBC
Universitatea D. Cantemir București

This site is registered on wpml.org as a development site.