Flavius Aioanei
EUDI IS COMING IN DECEMBER.
WHAT DISAPPEARS?
If the answer is “nothing”, we will have digitised identity. Not government.
On fear, trust, and a right Romania should start taking seriously: the right not to be asked by the state for information the state already knows.
Let’s start with fear. Because it is there.
Mention digital identity and the conversation quickly drifts towards the same questions: Will the state track me? Will it know where I spend my money? Can it block my funds? Will it become mandatory? Is this the beginning of a social credit system? If I receive social assistance, will a system decide whether I still deserve it?
We could label all of this conspiracy theory and close the discussion. It would be convenient. And I think it would be a mistake.
Some of the claims are false. The fear behind them is not.
EUDI is not mandatory for citizens. It is not a bank account and it is not a currency. The Regulation does not create a social scoring system. The European framework puts users in control of their data and, in certain situations, allows them to prove only the attribute that is needed rather than disclose their entire identity.
But the wallet will enter the relationship between citizens and public administration, financial services and, among the use cases being tested at European level, access to social security information and benefits.
At that point, we no longer need slogans about digital transformation. We need clear rules.
Social assistance is probably the hardest test of trust.
In a recent survey conducted for Edge Institute, Romanians were more comfortable with the state using artificial intelligence for administrative and repetitive tasks, and far more cautious when technology entered decisions affecting health and rights. AI is not EUDI, of course. But the social signal is difficult to ignore: people distinguish between technology that helps them and technology that decides about them.
That is why, in social assistance, the line must be drawn very visibly.
The wallet can prove. The institution verifies. The person can see. The competent authority decides.
EUDI must not be turned into a judge of eligibility. And there must be a genuine route for people who do not use the wallet. Voluntary must mean voluntary in practice, not only in the Regulation.
1 · THE RIGHT NOT TO BE ASKED AGAIN
If information is already held by public authorities and can legally be reused, citizens should not be required to provide it again. The citizen should not have to justify why the paper is unnecessary. The institution should have to justify why it still needs it.
This is where, for me, the discussion becomes genuinely interesting.
We worry that the state will know too much. Yet we talk far too little about the absurd situation in which the state already knows — and still asks us to prove it.
One public institution issues a piece of information. Another asks me to bring it. I become the courier between them.
I type my name, address and identification data again. I leave full copies of documents when only one attribute needs to be proven. I come back because a certificate is missing — a certificate issued by the state itself.
When the state sends me to the state so I can bring the state something the state already knows, the problem is no longer my file. It is the architecture of the state.
The European once-only principle already exists. But technical principles do not change people’s lives until they become rules people can actually feel.
I would put the rule simply:
Do not ask me again for something you can legally verify yourself.
This is where EUDI can become part of administrative reform.
Edge Institute points to an important issue: Romania’s main risk is not only technical. It is organisational. We can have institutions that are competent within their own areas and still fail to deliver the common outcome. In 2025, just over 10% of Romanians had used an electronic identification solution for personal purposes, and only 1.58% had used one to access public services, according to data cited by Edge.
That should concern us more than the number of features we manage to put into an app.
If administrative reform starts with the number of positions on the organisational chart, I think we are starting at the wrong end.
First: what work no longer needs to be done?
Which certificate can disappear? Which manual check? Which scan? Which re-entry of the same information? Which trip to a counter? Which operation exists only because two systems belonging to the same state do not talk to each other?
Eliminate the pointless work. Measure what remains. Only then discuss the organisational chart.
2 · SIMPLIFY FIRST. DIGITISE SECOND.
A service does not become modern because the form has a “Submit” button or because it accepts EUDI. Before integration, the process needs to be taken apart: what can we eliminate, what can we pre-fill, what can the state verify itself, and where is the person still genuinely needed?
Social assistance shows how different the logic could become.
Take an ordinary case. A mother with two children has an income that may make her eligible for a particular benefit.
We know the traditional logic: she hears about the programme, searches for the conditions, asks which documents she needs, gathers the evidence, submits the application, and then the state verifies it.
But if some of the required information is already in public registers and can legally be used, why should the process begin with the person running around collecting it?
I would try reversing the logic.
The state identifies possible eligibility. The person is informed. She sees what information can be verified. She confirms it, gives consent where consent is required, and provides what is missing. The institution verifies and decides.
I am not saying that EUDI automatically grants a benefit. I am not saying we remove legal eligibility conditions. I am saying we can remove part of the administrative distance between having a right and being able to exercise it.
And perhaps something even more important: the situation in which a vulnerable person has to prove to the state, from scratch, things the state can already verify.
3 · THE STATE STARTS WITH WHAT IT ALREADY KNOWS
For the right services, and within the limits of the law, an application can start pre-filled with verifiable information. The citizen confirms it and fills in the exceptions. The institution decides.
Less running around does not mean less control.
Banks have the same opportunity, but within different limits.
EUDI does not remove know-your-customer obligations, anti-money-laundering requirements or other legally required checks. It would be wrong to promise that.
But it can change the way certain identity evidence and verified attributes reach the bank.
How many times should a customer have to prove who they are, where they live, or retransmit information that has already been verified? How many copies need to be retained simply because that is how today’s process works?
Not less compliance. Less friction for the same compliance.
That is also where the opportunity lies for banks: not merely accepting a new form of identification, but redesigning moments in the customer relationship where we currently consume time without necessarily adding more security.
At city hall, the test is even simpler.
I want to submit an application. The municipality needs to know who I am, where I live and, depending on the service, a few additional facts.
How many of those should I have to type myself? How many should I have to prove with documents? How many already exist in a register the administration can legally consult?
EUDI becomes interesting precisely when the answer starts to be:
Do not bring us anything we can verify ourselves.
That is a change people can understand without a communication strategy.
Ukraine and Italy offer two lessons. Not models to copy.
Diia is not EUDI. But Ukraine shows what happens when digital infrastructure becomes resilience infrastructure. In the first quarter of 2022, the National Bank of Ukraine’s BankID system processed more than 10.9 million successful identifications, supporting access to public and financial services at a time when physical access had become difficult or impossible for many people.
Ukrainians did not use digital services because someone had explained digital transformation beautifully. They used them because they solved a problem.
Italy shows the other route: everyday usefulness. A driving licence. A health card. The European Disability Card. In February 2026, the Italian authorities reported more than 10.1 million IT-Wallet activations and 17.3 million documents loaded.
You do not need to organise a seminar to explain to a driver why having a driving licence on their phone might be useful.
Necessity in one case. Convenience in the other.
Romania does not need a war, nor another sophisticated campaign, to discover usefulness. We have enough irritating administrative problems for people to notice immediately when one of them disappears.
That is why I would also change the way we measure success.
Downloads matter. Active users matter. But I do not think they are enough.
I would select a group of high-volume public services — twenty is a proposal, not a magic number — and set a very clear target for 2027: eliminate the documents and information the state can verify itself, wherever the law and infrastructure allow it.
Then I would publish the result.
How many documents disappeared? How many fields? How many trips? How many hours?
And this brings me to the idea I would like people to remember after they close this document.
4 · TIME GIVEN BACK TO ROMANIA’S CITIZENS
Measure the time saved for citizens and the administrative time recovered. If a person no longer brings a piece of paper, someone on the other side of the counter no longer has to receive it, check it, scan it, enter it and archive it. Bureaucracy consumes time on both sides of the counter.
December is very close.
Edge Institute makes an important point: Romania is required to make at least one EUDI Wallet available by the end of 2026, and the challenge is not merely to have an application, but to have the capacity to integrate it and generate real adoption.
I would go one step further.
I do not think EUDI’s success in Romania should be judged simply by whether we launched it on time.
I want to see what disappeared.
And I want to see the numbers.
How many documents?
How many trips?
How many hours?
So my question to those building EUDI now, to central and local public institutions, to banks, and to everyone who will connect services to this ecosystem is simple:
WHAT ARE YOU PREPARED TO ELIMINATE?
Because if we launch EUDI and citizens still have to bring the same papers, enter the same data and make the same trips, we will have digitised identity.
But we will not have changed the relationship between citizens and the state.
Sources and the distinction between facts and proposals
I have deliberately separated facts from proposals. The voluntary nature of EUDI, the European use cases, and the data concerning Romania, Italy and Ukraine are supported by the sources below.
“The right not to be asked again”, the selection of a group of priority services, and the measurement of “Time Given Back to Romania” are proposals.
Analysis of EUDI governance and delivery in Romania; the end-2026 deadline, organisational risk and data on eID use.
papers.edgeinstitute.ro/delivering-the-eudi-wallet-in-romaniaAtlasIntel survey: higher acceptance for administrative and repetitive uses and greater reservations regarding decisions affecting health and rights.
newsletter.edgeinstitute.ro/p/romanii-au-adoptat-inteligenta-artificialaUse cases being tested include financial services, payments and access to social security benefits.
digital-strategy.ec.europa.eu/ro/policies/eudi-wallet-implementationMore than 10.1 million activations and 17.3 million documents reported.
innovazione.gov.it — IT-WalletMore than 10.9 million successful identifications in the first quarter of 2022.
bank.gov.ua — BankID
Flavius Aioanei
EUDI VINE ÎN DECEMBRIE.
CE DISPARE?
Dacă răspunsul este „nimic”, am digitalizat identitatea. Nu administrația.
Despre frică, încredere și un drept pe care România ar trebui să înceapă să-l trateze serios: dreptul de a nu mai fi întrebat de stat ceea ce statul știe deja.
Să începem cu frica. Pentru că ea există.
Când spui identitate digitală, conversația alunecă repede spre aceleași întrebări: mă va urmări statul? Va ști unde plătesc? Îmi poate bloca banii? Devine obligatoriu? Este începutul unui credit social? Dacă primesc ajutor social, va decide un sistem dacă îl mai merit?
Putem să le numim teorii ale conspirației și să închidem discuția. Ar fi comod. Și cred că ar fi o greșeală.
Unele afirmații sunt false. Frica din spatele lor nu este.
EUDI nu este obligatoriu pentru cetățean. Nu este cont bancar și nu este monedă. Regulamentul nu creează un sistem de punctaj social. Cadrul european pune controlul datelor în mâna utilizatorului și permite, în anumite situații, dovedirea doar a atributului necesar, nu transmiterea întregii identități.
Dar portofelul va intra în relația cu administrația, serviciile financiare și, între utilizările testate la nivel european, accesul la informații și prestații de securitate socială.
Aici nu mai avem nevoie de sloganuri despre digitalizare. Avem nevoie de reguli clare.
Asistența socială este probabil cel mai greu test de încredere.
Într-un sondaj recent realizat pentru Edge Institute, românii acceptă mai ușor folosirea inteligenței artificiale de către stat pentru sarcini administrative și repetitive și sunt mult mai rezervați când tehnologia intră în decizii legate de sănătate și drepturi. Nu este același lucru cu EUDI, dar semnalul social mi se pare imposibil de ignorat: oamenii fac diferența între tehnologie care îi ajută și tehnologie care decide asupra lor.
De aceea, în asistența socială, linia trebuie trasată foarte vizibil.
Portofelul poate demonstra. Instituția verifică. Omul vede. Instituția competentă decide.
EUDI nu trebuie transformat într-un judecător al eligibilității. Și trebuie să existe o cale reală pentru cel care nu folosește portofelul. Voluntar trebuie să însemne voluntar și în practică, nu doar în regulament.
1 · DREPTUL DE A NU MAI FI ÎNTREBAT
Dacă o informație este deja deținută de administrație și poate fi reutilizată legal, cetățeanul nu ar trebui obligat să o furnizeze încă o dată. Nu cetățeanul justifică de ce hârtia este inutilă. Instituția justifică de ce mai are nevoie de ea.
Aici începe, pentru mine, discuția cu adevărat interesantă.
Ne temem că statul va ști prea mult. Dar vorbim prea puțin despre situația absurdă în care statul știe deja și tot ne pune să demonstrăm.
O instituție emite o informație. Alta mi-o cere. Eu devin curierul dintre ele.
Completez din nou numele, adresa și datele de identificare. Las copii complete după documente atunci când trebuie dovedit un singur lucru. Mă întorc pentru că lipsește o adeverință pe care tot statul a emis-o.
Când statul mă trimite la stat ca să aduc statului ceea ce statul știe deja, problema nu mai este dosarul meu. Este arhitectura lui.
Principiul european al furnizării datelor o singură dată există. Dar principiile tehnice nu schimbă viața oamenilor până când nu devin reguli pe care oamenii le pot simți.
Eu aș formula regula simplu:
Nu mă mai întreba ceea ce poți verifica legal singur.
Și aici EUDI poate deveni parte din reforma administrației.
Edge Institute atrage atenția asupra unei probleme importante: riscul principal al României nu este doar tehnic, ci organizațional. Putem avea instituții competente pe bucățile lor și totuși să ratăm rezultatul comun. În 2025, puțin peste 10% dintre români folosiseră o soluție de identificare electronică în scop personal, iar numai 1,58% pentru accesarea serviciilor publice, potrivit datelor citate de Edge.
Asta ar trebui să ne preocupe mai mult decât numărul de funcții pe care reușim să le punem într-o aplicație.
Dacă reforma administrației începe cu numărul de posturi, cred că începem de la capătul greșit.
Mai întâi: ce muncă nu mai trebuie făcută?
Ce adeverință poate dispărea? Ce verificare manuală? Ce scanare? Ce reintroducere a aceleiași informații? Ce drum? Ce operațiune există doar pentru că două sisteme ale aceluiași stat nu comunică?
Elimină munca inutilă. Măsoară ce rămâne. Abia apoi discută organigrama.
2 · MAI ÎNTÂI SIMPLIFICĂM. ABIA APOI DIGITALIZĂM.
Un serviciu nu devine modern pentru că formularul are butonul „Trimite” sau pentru că acceptă EUDI. Înainte de integrare, procesul trebuie desfăcut: ce eliminăm, ce precompletăm, ce verifică statul singur și pentru ce mai este necesară prezența omului?
Asistența socială ne arată cât de diferită poate deveni logica.
Să luăm o situație banală. O mamă cu doi copii are venituri care ar putea să o facă eligibilă pentru o anumită prestație.
Logica tradițională este cunoscută: ea află de program, caută condițiile, întreabă ce documente trebuie, adună dovezile, depune cererea, apoi statul verifică.
Dar dacă o parte dintre informațiile necesare sunt deja în registre publice și pot fi folosite legal, de ce procesul trebuie să înceapă cu omul care aleargă după ele?
Aș încerca logica inversă.
Statul identifică o posibilă eligibilitate. Persoana este informată. Vede ce informații pot fi verificate. Confirmă, consimte acolo unde este necesar și completează ceea ce lipsește. Instituția verifică și decide.
Nu spun că EUDI acordă automat prestația. Nu spun că eliminăm condițiile legale. Spun că putem elimina o parte din distanța administrativă dintre existența unui drept și accesul la el.
Și poate ceva și mai important: situația în care omul vulnerabil trebuie să demonstreze statului, de la zero, lucruri pe care statul le poate deja verifica.
3 · STATUL ÎNCEPE CU CEEA CE ȘTIE DEJA
În serviciile potrivite și în limitele legii, cererea poate porni precompletată din informațiile verificabile. Cetățeanul confirmă și completează excepțiile. Instituția decide.
Mai puțină alergătură nu înseamnă mai puțin control.
Băncile au aceeași oportunitate, dar cu alte limite.
EUDI nu elimină obligațiile de cunoaștere a clientelei, prevenirea spălării banilor sau verificările cerute de lege. Ar fi greșit să promitem asta.
Dar poate schimba felul în care anumite dovezi de identitate și atribute verificate ajung la bancă.
De câte ori mai trebuie un client să demonstreze cine este, unde locuiește sau să retransmită informații deja verificate? Câte copii trebuie păstrate doar pentru că acesta este procesul pe care îl avem astăzi?
Nu mai puțină conformitate. Mai puțină fricțiune pentru aceeași conformitate.
Aici este și interesul băncilor: nu doar acceptarea unei noi forme de identificare, ci regândirea unor momente din relația cu clientul în care astăzi consumăm timp fără să adăugăm neapărat mai multă siguranță.
Iar la primărie testul este și mai simplu.
Vreau să depun o cerere. Primăria trebuie să știe cine sunt, unde locuiesc și, în funcție de serviciu, câteva informații suplimentare.
Câte dintre ele trebuie să le tastez eu? Câte trebuie să le dovedesc cu documente? Câte există deja într-un registru pe care administrația îl poate consulta legal?
EUDI devine interesant exact când răspunsul începe să fie:
Nu mai aduce nimic din ceea ce putem verifica noi.
Asta ar fi o schimbare pe care omul o înțelege fără strategie de comunicare.
Ucraina și Italia ne dau două lecții. Nu modele de copiat.
Diia nu este EUDI. Dar Ucraina arată ce se întâmplă când infrastructura digitală devine infrastructură de reziliență. În primul trimestru din 2022, BankID-ul Băncii Naționale a Ucrainei a procesat peste 10,9 milioane de identificări reușite, susținând accesul la servicii publice și financiare într-un moment în care accesul fizic devenise dificil sau imposibil pentru mulți.
Ucrainenii nu au folosit digitalul pentru că cineva le-a explicat frumos transformarea digitală. L-au folosit pentru că rezolva ceva.
Italia arată cealaltă cale: utilitatea cotidiană. Permisul, cardul de sănătate, Cardul European pentru Dizabilitate. În februarie 2026, autoritățile italiene raportau peste 10,1 milioane de activări IT-Wallet și 17,3 milioane de documente încărcate.
Nu trebuie să organizezi un seminar ca să-i explici unui șofer de ce ar vrea permisul în telefon.
Necesitate într-un caz. Comoditate în celălalt.
România nu are nevoie de război și nici de încă o campanie sofisticată pentru a descoperi utilitatea. Are suficiente probleme administrative enervante încât oamenii să observe imediat când una dispare.
De aceea aș schimba și felul în care măsurăm succesul.
Numărul de descărcări contează. Numărul de utilizatori activi contează. Dar nu cred că acestea sunt suficiente.
Aș alege un grup de servicii publice cu volum mare - douăzeci este o propunere, nu o cifră magică - și aș pune pentru 2027 o țintă foarte clară: eliminarea documentelor și informațiilor pe care statul le poate verifica singur, acolo unde legea și infrastructura permit.
Apoi aș publica rezultatul.
Câte documente au dispărut? Câte câmpuri? Câte drumuri? Câte ore?
Și aici ajung la ideea pe care aș vrea să o ținem minte după ce închidem documentul.
4 · TIMPUL DAT ÎNAPOI CETĂȚENILOR ROMÂNIEI
Măsurăm timpul economisit cetățeanului și timpul administrativ recuperat. Dacă omul nu mai aduce hârtia, cineva nu o mai primește, verifică, scanează, introduce și arhivează. Birocrația consumă timp de ambele părți ale ghișeului.
Decembrie este foarte aproape.
Edge Institute spune ceva important: România are obligația să pună la dispoziție cel puțin un portofel EUDI până la sfârșitul lui 2026, iar problema nu este doar să existe aplicația, ci să existe capacitatea de a o integra și de a produce adopție reală.
Aș merge un pas mai departe.
Nu cred că succesul EUDI în România ar trebui judecat doar după faptul că l-am lansat la timp.
Aș vrea să văd ce a dispărut.
Și aș vrea să văd cifrele.
Câte documente?
Câte drumuri?
Câte ore?
Așa că întrebarea mea pentru cei care construiesc acum EUDI, pentru instituțiile centrale și locale, pentru bănci și pentru cei care vor conecta servicii la acest ecosistem este simplă:
CE SUNTEȚI PREGĂTIȚI SĂ ELIMINAȚI?
Pentru că dacă lansăm EUDI și cetățeanul trebuie să aducă aceleași hârtii, să completeze aceleași date și să facă aceleași drumuri, vom fi digitalizat identitatea.
Dar nu vom reuși să schimbăm relația cu statul.
Surse și delimitarea dintre fapt și propunere
Am separat deliberat faptele de propuneri. Caracterul voluntar al EUDI, scenariile europene de utilizare, datele despre România, Italia și Ucraina sunt susținute de sursele de mai jos.
„Dreptul de a nu mai fi întrebat”, alegerea unui grup de servicii prioritare și măsurarea „Timpului dat înapoi României” sunt propuneri.
Analiza guvernanței și livrării EUDI în România; termenul de la sfârșitul lui 2026, riscul organizațional și datele privind utilizarea eID.
papers.edgeinstitute.ro/delivering-the-eudi-wallet-in-romaniaSondaj AtlasIntel: acceptare mai ridicată pentru utilizări administrative/repetitive și rezerve privind deciziile care afectează sănătatea și drepturile.
newsletter.edgeinstitute.ro/p/romanii-au-adoptat-inteligenta-artificialaUtilizări testate, inclusiv servicii financiare, plăți și acces la prestații de securitate socială.
digital-strategy.ec.europa.eu/ro/policies/eudi-wallet-implementationPeste 10,1 milioane de activări și 17,3 milioane de documente raportate.
innovazione.gov.it — IT-WalletPeste 10,9 milioane de identificări reușite în primul trimestru din 2022.
bank.gov.ua — BankID
